You are currently viewing Pe urmele lui Vlad Țepeș, din Târgoviște până la Castelul Bran. Primul pas pentru Via Wallachia, un traseu de 100 de kilometri

Pe urmele lui Vlad Țepeș, din Târgoviște până la Castelul Bran. Primul pas pentru Via Wallachia, un traseu de 100 de kilometri

Un nou traseu turistic, care îmbină istoria medievală cu aventura montană, începe să prindă contur în Dâmbovița. Prima bornă a proiectului „Via Wallachia – Drumul ascuns al lui Vlad Țepeș” a fost amplasată la Curtea Domnească din Târgoviște, marcând simbolic începutul unui drum de aproximativ 100 de kilometri, care va ajunge până la Castelul Bran.

Inspirat de retragerea domnitorului Vlad Țepeș din toamna anului 1462, traseul propune o călătorie prin locuri încărcate de istorie, dar și prin unele dintre cele mai spectaculoase zone naturale ale Carpaților.

Pornind de la Curtea Domnească, fosta cetate de scaun a Țării Românești, Via Wallachia continuă spre Pucioasa și Pietroșița, apoi urcă în Munții Leaota, până la altitudinea de 2.133 de metri. Aceasta este și cea mai dificilă etapă a traseului, care traversează o zonă montană sălbatică, înainte de coborârea prin Curmătura Fiarelor, spre Moieciu de Sus și Șimon.

Destinația finală este Castelul Bran, legat de episodul captivității lui Vlad Țepeș din anul 1462.

Proiectul urmărește să transforme această legătură istorică într-o experiență turistică, oferind celor care vor parcurge traseul ocazia de a descoperi atât patrimoniul cultural, cât și peisajele naturale ale regiunii.

La amplasarea primei borne au participat reprezentanți ai administrației locale și județene, printre care președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și primarul municipiului Târgoviște.

„Mă bucur că județul Dâmbovița este punctul de plecare al acestui proiect, care pune în valoare istoria, patrimoniul natural și frumusețea locurilor noastre”, a transmis Corneliu Ștefan.

Președintele Consiliului Județean consideră că noul traseu poate contribui la creșterea atractivității turistice a județului.

„Avem un județ cu o istorie bogată, peisaje deosebite, tradiții și povești care merită cunoscute. Via Wallachia este încă o oportunitate de a promova Dâmbovița și de a atrage tot mai mulți turiști!”

Inițiatorii proiectului au mulțumit autorităților, sponsorilor și voluntarilor implicați, subliniind că Via Wallachia va fi construită împreună cu oamenii și comunitățile pe care le traversează.

Deocamdată, amplasarea primei borne marchează începutul amenajării și promovării traseului. Dacă proiectul va fi dus la bun sfârșit, turiștii vor putea descoperi o altă față a Dâmboviței, urmând un drum care pornește din istorie și continuă peste munți.

AUTOR: F.S.