You are currently viewing VIAȚA NU ARE ÎNTOTDEAUNA EXPLICAȚII! O SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ABSURDISM – ALEXANDRA MARINESCU

VIAȚA NU ARE ÎNTOTDEAUNA EXPLICAȚII! O SCURTĂ INCURSIUNE ÎN ABSURDISM – ALEXANDRA MARINESCU

  • Post category:ACTUAL

După ce am făcut cunoștință cu stoicismul, filosofia care ne învață să nu ne consumăm energia pentru lucrurile pe care nu le putem controla, m-am gândit să mergem puțin mai departe. De data aceasta, intrăm pe un teritoriu ceva mai neobișnuit, unde întrebările sunt multe, răspunsurile lipsesc, iar viața nu se obosește întotdeauna să ne ofere explicații. Bine ați venit în lumea absurdismului!

La prima vedere, absurdismul pare o invitație la pesimism. Dacă totul este lipsit de sens, de ce ne mai trezim dimineața, mergem la serviciu, facem planuri de vacanță sau ne străduim să terminăm lucrurile începute? Numai că lucrurile sunt ceva mai interesante decât atât. Absurdismul nu ne spune să renunțăm la viață, ci ne provoacă să privim altfel relația dintre dorința noastră de a găsi un sens și realitatea care nu ne oferă întotdeauna unul. Ideea centrală este relativ simplă, chiar dacă implicațiile ei ne pot pune pe gânduri: omul caută permanent explicații, ordine și un scop pentru existența sa, însă universul nu pare să răspundă acestei nevoi. Tocmai din confruntarea dintre dorința noastră de a înțelege totul și tăcerea lumii se naște absurdul. Altfel spus, noi vrem să știm de ce suntem aici, încotro mergem și care este rostul tuturor lucrurilor. Universul, în schimb, nu pare să aibă program de audiențe pentru asemenea întrebări.

Numele cel mai important asociat absurdismului este cel al scriitorului și filosofului francez Albert Camus. Deși este adesea apropiat de existențialism, Camus a respins încadrarea sa în acest curent. În 1942 a publicat eseul filosofic Mitul lui Sisif, lucrare care a devenit una dintre referințele fundamentale ale gândirii absurdului. Dacă există o imagine care poate explica absurdismul mai bine decât orice definiție, aceasta este povestea lui Sisif din mitologia greacă. Condamnat de zei să împingă un bolovan până în vârful unui munte, doar pentru ca acesta să se rostogolească înapoi, Sisif este obligat să repete aceeași muncă la nesfârșit fără rezultat, fără recompensă și fără perspectiva de a termina vreodată. Vă sună cunoscut? Nu trebuie să împingem bolovani pentru a recunoaște sentimentul. Uneori, avem impresia că și noi facem exact același lucru: muncim, rezolvăm probleme, bifăm sarcini, facem planuri și o luăm de la capăt. Iar când credem că am ajuns în sfârșit la capătul listei, apare o alta. Camus transformă acest personaj într-un simbol al condiției umane, dar partea cu adevărat interesantă este concluzia sa: Sisif nu trebuie privit doar ca un condamnat nefericit. În momentul în care devine conștient de propria situație și refuză să se lase învins de ea, își câștigă o formă de libertate. De aici vine și celebra idee a lui Camus că trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit.

Aici mi se pare că absurdismul devine cu adevărat interesant. Nu ne propune să găsim cu orice preț o explicație pentru fiecare întâmplare și nici să ne construim o existență în jurul unor răspunsuri definitive. Dimpotrivă, ne invită să acceptăm că nu vom înțelege întotdeauna totul. Poate că nu fiecare eșec ascunde o lecție extraordinară. Poate că unele întârzieri sunt doar întârzieri, unele întâmplări sunt pur și simplu întâmplări, iar anumite întrebări nu au răspunsul pe care îl așteptăm. Și totuși, putem să ne bucurăm de o cafea bună, de o călătorie, de o conversație sau de satisfacția unui lucru făcut bine. 

În fond, dacă stoicismul ne învață să acceptăm ceea ce nu putem controla, absurdismul ne provoacă să trăim fără să așteptăm ca universul să ne explice totul, iar între cele două există un punct comun pe care îl apreciez: viața se întâmplă acum, nu după ce vom găsi răspunsurile la toate întrebările.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.