You are currently viewing TITUS CORLĂȚEAN SOLICITĂ CA INSTITUȚIILE STATULUI SĂ IA MĂSURI ÎMPOTRIVA PNL DÂMBOVIŢA

TITUS CORLĂȚEAN SOLICITĂ CA INSTITUȚIILE STATULUI SĂ IA MĂSURI ÎMPOTRIVA PNL DÂMBOVIŢA

În ultima zi de campanie electorală, senatorul PSD, Titus Corlățean, lansează în spațiul public un ultim atac la adresa PNL Dâmbovița, dar mai mult, solicită instituțiilor statului să ia măsuri:
„Acest tip de acțiuni de infracționalitate politică și penală, organizată la nivelul PNL, dar mai nou vedem și la nivelul USR, dacă ar fi să menționăm cazul lui Nicușor Dan, din capitala României, aceste lucruri le-am văzut în multe alte județe ale țării, le-am văzut și la Hunedoara, Deva, acolo unde echipa PNL lucrează strâns cu o echipă de interlopi, iar presa de la Hunedoara a relatat în detaliu elemente extrem de concrete. La fel, situația de la Dolj, Craiova, acolo unde candidatul PNL, cu antecedente de prefect, lucrează strâns cu unul din clanurile de interlopi, celălalt candidat, domnul Solomon, lucrând cu celălalt clan de interlopi din Craiova, elemente probate. În Dâmbovița, astfel de aspecte, extrem de preocupante, datorită modului prin care sunt promovate puterea PNL de la București, prin structurile sale politice le da Dâmbovița, ating elemente de securitate națională.
La Găești, presa de la Dâmbovița, foarte recent, a relatat, pe baza unei înregistrări care era cunoscută de organele statului de mai multă vreme, a relatat și a prezentat existența unui mecanism interlop mafiot în interiorul PNL la primăria din Găești, care șantaja întreprinzătorii, în scopul de a obține bani foarte mulți. Acolo nu vorbim de un caz izolat, din informațiile disponibile în oraș, discutând și cu cetățenii, este vorba de o activitate constantă, continuă, este vorba de un sistem de a colecta banii. Vorbim de cazul Stavilă Cătălin, care este supranumit și «Colectorul de Comisioane», el este consilier local PNL și actualmente este candidat la Consiliul Județean pe un loc eligibil. Faimoasa înregistrare prezintă o discuție în interiorul unui grup, în care numitul Stavilă, și alții pe lângă el, puneau presiune pe un întreprinzător, care avea contract cu primăria. Își propuseseră să colecteze bani, citez: «pentru a face o casă fiicei primarului PNL» și se mai certau și pe TVA. Suma solicitată era undeva la 66% din profitul lucrărării din contract. Exista deja un denunț la parchet pe această temă, de mai bine de 2 ani, inclusiv cu înregistrarea respectivă, iar lumea constată că acest dosar cam stă în sertarele parchetului.
Și atunci eu vin și întreb public parchetul și autoritățile de la Târgoviște, în calitatea mea de vicepreședinte al senatului României, așa cum și dumneavoastră o puteți face public, pentru că sunt informații de interes public pe Legea 544, dacă s-a întâmplat ceva în acest dosar, dacă s-a făcut o anchetă serioasă?
Aș vrea să revin cu câteva elemente pe tema candidatului PNL de la Crânguri: sâmbăta trecută, acest candidat, nucleul PNL de acolo a făcut niște acțiuni, așa-zis umanitare, s-a dus pe la niște cetățeni și a oferit capre și iezi. Lucrurile sunt filmate, sunt fotografiate și sunt transmise la organele de poliție, pentru că vorbim de acuzații de mită electorală, care se pedepsesc penal, în ideea ca aceste organe să-și facă datoria. Unele organe de poliție, din informațiile pe care le deținem, au început să-și facă datoria, să investigheze. Numai că, deasupra lor, întotdeauna sunt niște șefi, iar aici conducerea Inspectoratului Județean de Poliție se pare că a fost lovită de inhibiție sau de emotivitate. Ba mai mult, existând o supărare către primarul PSD de acolo, care este în continuare candidat și care a semnalat firesc, legal, aceste aspecte, transmițând un semn de ceartă și de avertizare că poate i se face și un dosar penal pentru faptul că ar fi informat incorect organele de poliție. Eu vreau să întreb Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție din Dâmbovița dacă este lovită de emotivitate sau respectă competențele legaele și prevederile legale care cer acestor organe ale statului să acționeze, să investigheze, să facă dosare penale, dacă se confirmă informațiile, care oricum sunt probate cu filme și fotografii, puse la dispoziția organelor statului, să-i sancționeze pe cei care au comis mita electorală și care au încălcat legea.”, declară Titus Corlățean.
AUTOR: Bogdan Preda