Oricât de mult am evitat debutul toamnei, cum era și de așteptat, aceasta a venit încărcată de tot ce are mai bun. Cu toate că a întârziat aproape o lună, cele caracteristici anotimpului ruginiu se văd din ce în ce mai de, la orice pas. Desigur, ne-au derutat vremea extrem de călduroasă, lipsa ploilor, verdele copacilor și vacanțele prelungite, însă inevitabilul s-a produs.
Cred că mai mult decât oricare sezon, toamna este pentru toți. Dacă unii nu au niciun fel de prietenie cu frigul și nici cu toropitoarea căldură, toamna e compromisul perfect. Tot ea mulțumește și artiștii, poeți, romancieri, compozitori, actori, căci vine încărcată de inspirație și abundă de creativitate.
Recunosc, mie fiecare anotimp îmi place dintr-un anumit punct de vedere. Unele mai tare decât celelalte, însă n-aș putea să aleg nicicum unul favorit. Toamna are specificul ei, dulce-amar, puternic colorat, sentimental. Încă din cele mai vechi timpuri, toamna era pentru cei muncitori un anotimp încărcat de treabă, dar și de reușite. Recolta bogată, întotdeauna un motiv de bucurie și de mândrie, trăgea și trage după sine o muncă asiduă, urmată de conservarea pentru iarnă a tuturor bunătăților. Toamna e anotimpul în care ne transformăm cu toții, cumva, în albinuțe harnice, dornice de pregătiri. Toamna gândim că iarna vine repede și de multe ori nu apucăm să ne bucurăm nici măcar un pic de frumosul anotimp în care frunzele cad.
Toamna vreau poezie, vreau poveste, lumânări parfumate, plăcinte cu dovleac și băuturi amare. Mă gândeam zilele trecute la chestii me care le asociez cu anotimpul în care ne aflăm și fără să zăbovesc prea tare, mi-am zis „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva..”.
Nichita Stănescu, autorul consacratei „Emoție de toamnă” este unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai iubiți autori români. Tinerii îl știu de la examenul de bacalaureat, iar celor mai mari le-a rămas întipărit în minte tocmai de atunci.
Desigur, poezia este cu mult mai complexă decât poate să pară la o primă vedere. Titlul acesteia este o metaforă, iar unii critici literari au numit-o de-a lungul timpului pe ea însăși o figură de stil ce simbolizează emoție. Melancolia pe care mi-o insuflă toamna îmi străbate fiecare parte a corpului și astăzi, de exemplu, m-am trezit cu o poftă nebună de poezie. Astăzi citim, astăzi simțim, astăzi este despre toamnă, despre frunze în culori ruginii, despre ploi lungi și calde, despre miros de gutui, despre bunici, despre cules de struguri, despre cântece de demult, despre copilărie.
Astăzi, concluzionăm:
„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta./ Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,/ că ai să te ascunzi într-un ochi străin,/ şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin./ Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,/ iau cuvintele şi le-nec în mare,/ şuier luna şi o răsar şi o prefac/ într-o dragoste mare.” – N. Stănescu

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște