You are currently viewing Predoiu: Ministerul Justiţiei pune în dezbatere publică legile Justiţiei. Una dintre principalele propuneri este desfiinţarea Secţiei Speciale

Predoiu: Ministerul Justiţiei pune în dezbatere publică legile Justiţiei. Una dintre principalele propuneri este desfiinţarea Secţiei Speciale

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anuţat, miercuri seară, că ministerul pune în dezbatere publică legile Justiţiei şi invită toţi participanţii din sistem la o ”dezbatere temeinică”, aceasta urmând a se finaliza în 31 martie 2021. El a precizat că la Legea privind organizarea judiciară, una dintre principalele propuneri este desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Predoiu afirmă că înfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a fost ”o eroare”, soluţia găsită fiind greşită. ”În realitate, noi nu avem un sistem de combatere a corupţiei în sistemul judiciar”, a afirmat Predoiu, precizând că cinci magistraţi care sunt localizaţi în Bucureşti nu pot urmări întreg fenomenul la nivel naţional.

,,Am aşezat la baza propunerilor câteva principii: independenţa sacrosanctă a judecătorilor şi procurorilor, funcţionalitatea instanţelor, a CSM, dar şi a Ministerului Public, răspunderea efectivă a magistraţilor, dar şi protecţia lor în faţa oricăror ingerinţe şi abuzuri, separaţia, echilibrul şi cooperarea loială dintre puterea judecătorească şi executiv, obligaţiile noastre care decurg din rapoartele MCV, GRECO, avizele Comisiei de la Veneţia şi, mai nou, Mecanismul ”Stat de Drept”, lansat recent de comisie, prin toate acestea, dreptul cetăţenilor de a dispune de o justiţie funcţională, dreaptă, eficientă”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Predoiu a explicat că în ceea ce priveşte Legea de organizare judiciară, principalele propuneri sunt desfiinţarea SIIJ care afectează modul de soluţionare a cauzelor judiciare la celelate anchete, reglementarea detaliată a motivelor de revocare în cadrul DNA şi DIICOT.

De asemenea, el a mai anunţat modificări în ceea c epriveşte modul de funcţionare a structurii parchetelor, abandonarea soluţiei legislative din 2018 în ceea ce priveşte compunerea completelor de judecată în apel din 3 judecători şi revenirea la numărul de 2 judecători. El a mai enumerat procedura detaliată de numire în funcţie în cadrul DNA şi DIICOT.

Predoiu a mai anunţat eliminarea restricţiilor care privesc libertatea de exprimare a magistraţilor, introduse în 2018 şi  criticate de toată lumea.