You are currently viewing CULTELE REGILIOASE AU FOST SUSȚINUTE CEL MAI MULT ÎN MANDATELE DE PREȘEDINTE ALE LUI ALEXANDRU OPREA

CULTELE REGILIOASE AU FOST SUSȚINUTE CEL MAI MULT ÎN MANDATELE DE PREȘEDINTE ALE LUI ALEXANDRU OPREA

La conferința de presă susținută astăzi, președintele CJD, Alexandru Oprea, a declarat că, pe parcursul celor aproape trei ani de președinție, a distribuit sume considerabile cultelor religioase din județ, înțelegând importanța acestora: „În bugetele întocmite de către administrația pe care am coordonat-o, bugetele alocate acestor instituții au fost substanțiale și lucrul acesta nu-l poate nega nimeni. Ca să fiu foarte corect: au fost cele mai mari bugete acordate pentru aceste activități.” 

Cu siguranță, acesta a făcut referire la mandatele de președinte al CJD ale lui Daniel Comănescu, Adrian Țuțuianu, Florin Popescu și Gheorghe Ana, care nu au sprijinit financiar cultele religioase din Dâmbovița cu aceleași sume de bani ca Alexandru Oprea.

Astfel, Alexandru Oprea a urmat modelul românesc al relațiilor dintre stat și culte, așa cum este el definit în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Acesta este parte integrantă din familia europeană a modelelor relațiilor dintre stat și cultele religioase, având în centru principiul libertăţii religioase și pe cel al neutralității statului în raport cu manifestările fenomenului religios.

Ca și în alte țări europene, relațiile dintre stat și formele organizate ale vieții religioase în România s-au structurat în funcție de tradiția istorică, legală și instituțională locală, ținând seama în același timp de modelele europene existente, dar și de situația demografică, de nevoile sociale și spirituale și de așteptările actuale ale societății.

Așadar, Alexandru Oprea, putem spune, a avut o viziune europeană asupra relațiilor dintre stat și cultele religioase din Dâmbovița.

 

AUTOR: Bogdan Preda