You are currently viewing Israelul ține sub control pandemia de coronavirus

Israelul ține sub control pandemia de coronavirus

Israelul a reuşit să controleze al doilea val de coronavirus, cu o nouă zi de contagieri moderate – circa 1.000 – şi o scădere la sub 600 a numărului de pacienţi în stare gravă, relatează miercuri EFE, citat de Agerpres.

Cabinetul pentru combaterea crizei coronavirusului s-a reunit pentru a dezbate redeschiderea şcolilor, cu diferenţe între Ministerul Învăţământului şi cel al Sănătăţii.

Primul vrea ca elevii din clasele primare să meargă la şcoală o săptămână da şi alta nu, sau trei zile în fiecare săptămână, în timp ce Ministerul Sănătăţii insistă ca toţi elevii să meargă la şcoală, cu prezenţă redusă, sau prin crearea unor “bule securizate”.

Deşi cursurile urmau să înceapă treptat de la 1 noiembrie (după o lună şi jumătate de la impunerea carantinei), coordonatorul naţional pentru gestionarea pandemiei, Roni Gamzu, a propus o amânare de încă două săptămâni pentru ca Sănătatea, Educaţia şi Finanţele să se pună de acord în toate detaliile.

În paralel cu această dezbatere, Ministerul Sănătăţii a publicat un raport în care se arată că incidenţa virusului este mai mare la copii (8 % faţă de 6 % la adulţi), prin urmare pot fi mult mai contagioşi. Majoritatea sunt asimptomatici şi neputând fi detectaţi răspândesc mai mult coronavirusul.

Potrivit studiului, 73 % dintre copiii care pozitivi au fost contagiaţi de un adult şi doar 27 % au luat virusul de la un alt minor.

Israel a suferit un prim val relativ uşor de coronavirus în primăvară, dar al doilea val din toamnă a obligat autorităţile să decreteze o nouă izolare la nivel naţional.

Ţara a înregistrat în total 306.000 de contagieri, dintre care mai mult de 50 % în ultima lună şi jumătate, şi peste 2.278 de decese.

Sursa: Agerpres