Reziliența psihologică se referă la capacitatea omului de a depăși momente grele din viață, diferite suferințe care ne marchează, traume, tragedii, accidente. Reziliența psihologică nu presupune să nu traiești aceste episoade, ci, să le gestionezi, să le integrezi în mod sănătos, să le dai sens în procesul evoluției personale.

Esențial pentru reziliență este atitudinea pe care o ai în fața problemelor, dar, mai ales, semnificația pe care o atribui evenimentelor. De multe ori, nu putem controla ce ni se întâmplă, dar, de fiecare dată putem controla care este atitudinea cu care privim acele evenimente.

Persoanele reziliente fac mai bine faţă stresului deoarece prezintă anumite trăsături, precum capacitatea de a reacţiona rapid la stres, maturitate emoţională, capacitatea de a gestiona emoții intense. Totodată, vor căuta soluții și informații, având abilitatea de a crea relații de sprijin chiar și în timp de criză.

Oamenii rezilienţi nu știu neapărat cum vor trece peste anumite situaţii, dar ei dispun de moduri de a reacționa mai variate, cognitiv, emoţional și social. Realizează toate acestea pentru a putea să se adapteze, să rămână funcţionali, pentru a fi eficienți în viețile lor mai departe. Putem spune că unii au pur și simplu rezilienţă, iar alţii nu? Anii de cercetare ne arată că lucrurile nu sunt chiar atât de radicale. Pentru că, nu este un tipar de răspuns la ameninţarea din mediu, putem afirma despre rezilienţa că se ȋnvaţă. Oamenii au capacitatea de a răspunde bine la adversitate, dar nu toţi dezvoltă pe parcursul vieţii această abilitate. Tipul de temperament și tiparele comportamentele au o mare semnificație în dezvoltarea acestei abilități psihologice.

Martin Seligman vorbește despre „neajutorare ȋnvăţată”. „Întotdeauna mi se ȋntâmplă numai mie lucrurile astea” ne spunem după o nenorocire, dar monologurile din capul nostru nu sunt oglinda realităţii, ci mai degrabă reacţii emoţionale care provoacă la rândul lor alte reacţii emoţionale ȋn lanţ.

Cercetătorii Wagnild şi Young identifică 5 componente ale rezilienţei:
• Seninătatea sau starea de calm, se exprimă prin tendinţa de a lua lucrurile aşa cum sunt, reducând reacţiile extreme şi având o perspectivă echilibrată asupra vieţii. Fă-ți un scop din a aborda viaţa cu mai mult calm, a fi mai răbdător și a tolera incertitudinea. Nu uita că poți să găseşti părţi bune și în experienţele proaste.
• Perseverența: înseamnă a persista în ciuda adversităţii, a continua lupta, a rămâne implicat, a nu renunţa, a da dovadă de autodisciplină.
• Încrederea în sine: abilitatea de a conta pe sine, de a-ți cunoaște punctele forte dar şi limitele.
• Capacitatea de a da sens: de a realiza că în viaţă sunt scopuri de atins, că există lucruri pentru care merită să trăieşti.
• Solitudinea existenţială, adică prezenţa unui sentiment de libertate şi unicitate, în sensul că parcursul vieţii unei persoane este unic, iar dacă unele situaţii sunt împărtăşite cu alte persoane, există și alte situaţii, pe care trebuie să le înfrunţi singur, cu bine.

Cum ne dezvoltăm reziliența?

Aceeptă-ți limitele : sunt lucruri pe care le putem controla, lucruri pe care nu le putem controla.​Realitatea este că evenimentele negative fac parte din viața noastră, și uneori pot fi copleșitoare. Multe dintre ele sunt în afara controlului nostru. Putem încerca să controlăm felul în care le interpretăm și reacționăm la ele.

-​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​Cere sprijin! Relațiile cu alți oameni ​ care poate au trecut prin experiențe similare, construirea unei rețele de suport poate reprezenta un real ajutor în momente sau situații critice. Relațiile bazate pe iubire, încredere și sprijin reciproc sunt extrem de importante pentru a îmbunătăți reziliența metală. Așadar, acordă mai mult timp pentru a te conecta cu persoanele importante din viața ta. Pot fi membri ai familiei, prieteni sau parteneri.

-​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​Caută soluții, ieși din zona de blocaj!​ Deseori , in cabinet întâlnesc oameni blocați în anumite evenimente anterioare, în anumite relații toxice, care le consumă energie,resuurse, sau, mai grav, sănătatea.​​ Încărcătura emoțională este copleșitoare și greu de dus. De aceea, în terapie, mutăm focusul pe acțiune, pe identificare de soluții alternative, pe experimentarea acestora, pe activarea persoanei.

-​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​Self care – grijă de sine.​ Schimbă obiceiurile păguboase, stilul de viață sedentar! Fă sport, petrece timpul cu persoane​ care te motivează, ai grijă de sănătatea fizică și emoțională!

-​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​Aminteste-ți că toate trec! Deseori, când suntem în plină criză, nu mai putem face proiecții, planuri, strategii. Nu mai exersăm rabdarea, nu mai dăm timpului timp, vrem soluții de tipul -aici și acum.

-​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​Fă ca fiecare zi să conteze.Asta poate însemna orice de la a face lucruri care îți aduc bucurie și plăcere, până la a face pași pentru a-ți atinge visul sau alte lucruri ce îți aduc satisfacție și împlinire. E bine să-ți setezi un obiectiv și să faci un plan pentru a-l atinge. Este bine​ să știi ce ai de făcut în fiecare zi.

-​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​Acceptă că schimbarea face parte din viață. Schimbările sunt ca nisipurile mișcătoare: cu cât te zbați mai tare, cu atât te afunzi.În schimb, dacă accepți ceea ce se întâmplă, rămâi la suprafață, și te poți concentra pe strategii de adaptare. Schimbările nu ne plac pentru că nu vrem să renunțăm la ceea ce ne e familiar. Nu conteaza că ele sunt intrinsec negative. Așadar, încearcă să găsești și posibilele aspecte pozitive ale acestei schimbări.

Violeta Constantin,  Psihoterapeut cuplu și familie , asistent social principal