S-ar putea crede că Dumnezeu poate ierta orice, oricând, că nu sancționează indiferența, ura, prostia și întreaga panoplie a lașităților omenești. Că este permisă nedreptatea sub infinita revărsare a iubirii Lui. Că tot acest tablou al unei umanități bolnave, ce face posibile scene de genul săracului Lazăr și al unui bogat nemilostiv, va rămâne neschimbat. Din nefericire pentru toți cei care nu și-au pus nici măcar odată problema întoarcerii lor la onestitatea condiției umane, deznodământul va fi unul extrem de neplăcut. Nu-i vorba de vreo amenințare, dar modul în care ne trăim viețile în raport cu ceilalți e hotărâtor pentru eternitate.
De ce un bogat? Pentru că bogăția pare să fie argumentul cel mai puternic pentru crearea diverselor ierarhii: dacă ai bani, ai toate șansele să reușești din toate punctele de vedere, să fii respectat de comunitate și, bineînțeles, orice păcat devine scuzabil. Nu-și va permite nimeni luxul să atragă atenția vreunui miliardar care huzurește nestingherit. Ca urmare, situații ca aceea a lui Lazăr sunt mereu observabile.
Moartea nu este punctul terminus al existenței noastre efemere. Dimpotrivă, deschide o perspectivă atât de nouă, încât este total opusă celei cu care suntem obișnuiți. Mulți cred că nu mai e nimic după ce vor fi murit. Că toate crimele, hoțiile și imensul potențial al nimicniciei umane se vor fi uitat. Că nu-i va trage nimeni la răspundere și se vor fi șters toate cu nedreptul burete al ipocriziei celei de toate zilele. Doar că, dincolo de zarea acestei vieți, consecințele tuturor păcatelor noastre ne vor urmări, făcând posibil un verdict drept, real, autentic, din partea Celui care a suportat El Însuși indiferența ucigașă și aranjamentele nedrepte ale fraților Săi.
Ca urmare, nu-i vorba de o simplă poveste de adormit copiii sau de înfricoșat credulii, ci de o restabilire a ordinii și a ierarhiei reale. Nu pot domina la nesfârșit tirania și ateismul unora care cred că nu vor muri niciodată. Într-una din rugăciunile Bisericii pentru cei adormiți se spune explicit, când se vorbește de sensul sfârșitului nostru pământesc: „pentru ca răutatea să nu fie fără de moarte”.

P.S. Când vezi ieșiri de genul unora care se cred autorități absolute în domeniul moralei, într-atât încât își pot permite să înfiereze pe Patriarhul Bisericii, pe preoții și credincioșii ei, nu poți să nu te gândești la remarca amară a altui Patriarh, Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți… Judecățile aproximative și credințele noastre absolute în trădările și lașitățile unora se vor fi limpezit sub seninul plin de taină al vederii Lui, al unei Iertări, Singura în măsură să ofere verdicte definitive asupra „nepătatelor” noastre vieți. E sigur că va veni și momentul în care toate se vor arăta în lumina Adevărului: oameni, cuvinte, gânduri și fapte.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa,  profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște  „Sfântul Ioan Gură de Aur „