You are currently viewing ANPC a oprit de la vânzare 31 de milioane de măști neconforme

ANPC a oprit de la vânzare 31 de milioane de măști neconforme

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat 504 operatori economici, la nivelul întregii țări, care comercializau măști de protecție, constatând abateri la 275 dintre aceştia și oprind de la comercializare, temporar sau definitiv, peste 31 de milioane de măști, conform Mediafax.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) supraveghează piaţa de materiale de protecţie încă de la începutul stării de urgenţă şi de alertă cauzate de pandemia de Covid-19, precizează autoritatea într-un comunicat.

Au fost verificate măşti în valoare de 3,65 milioane de lei, constatându-se abateri la echipamente individuale de protecţie (EIP), în valoare de 2,1 miioane de lei, (aproximativ 58%). Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea de 382 sancţiuni din care 114 avertismente şi 268 amenzi contravenţionale, în valoare de 1,75 milioane de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor. La acestea s-au adăugat măsuri complementare, constând în oprirea temporară de la comercializare a peste 31 milioane de măşti şi oprirea definitivă de la comercializare a mai mult de 90.000 de măşti.

În cursul acţiunilor de control s-au constatat o serie de abateri printre care lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului, lipsa înscrierii instrucţiunilor de utilizare, lipsa menţionării compoziţiei materialului utilizat, lipsa traducerii în limba română a informaţiilor si instrucţiunilor pe etichetele de produs, lipsa indicării elementelor de identificare şi caracterizare, referitoare la denumirea producătorului/importatorului/distribuitorului şi adresa sediului în România, lipsa marcajului CE, lipsa declaraţiei de conformitate, lipsa indicaţiilor privind condiţiile speciale de depozitare şi/sau manipulare si/sau nerespectarea acestora, lipsa informaţiilor privind modul de intreţinere a EIP, lipsa lotului sau a numărului de serie ori a altui element care să permită identificarea măştii- EIP, lipsa înscrierii mărimii măştii – EIP, comercializarea de produse nesigure (în interiorul cutiei, măştile nu erau ambalate).