You are currently viewing FEMEILE DIN SPATELE BĂRBAȚILOR PUTERNICI – ALEXANDRA MARINESCU

FEMEILE DIN SPATELE BĂRBAȚILOR PUTERNICI – ALEXANDRA MARINESCU

Așa cum se poate observa în toate articolele pe care le semnez, politica nu-i neapărat un subiect pe care să-l abordez – cel puțin nu cu foarte mult drag. Acest fapt rezultă, cumva, din dorința mea arzătoare de a mă ține cât mai departe de lumea aceasta mare a intereselor pe care, sincer, nu prea o înțeleg. Eu asociez politica cu patriotismul, nu mă întrebați de ce, iar ceea ce se întâmplă în juru-mi e de multe ori fix pe dos. Desigur, există excepții care, mai mult sau mai puțin, confirmă reguli. Îmi aduc aminte că în facultate ocoleam politicul cu orice preț și probabil dezinteresul meu prostesc și naiv m-a făcut să fiu străina de acest subiect controversat, dar pe care, în ultimul timp, încep să îl văd cu alți ochi.
Desigur că nu acesta este subiectul articolului de astăzi, însă am vrut să menționez punctul de plecare al ideii mele. Urmăresc de ceva timp diverși oameni implicați, vădit sau nu, în politică. Pe unii îi citesc pentru că au puncte de vedere clare, concise și mai ales pertinente, pe alții, recunosc, îi urmăresc pentru amuzament, căci nu de puține ori m-au făcut să râd părerile lor. Mă îndepărtez din nou de subiect, așa că am să declar: observ adesea că în spatele unor bărbați impunători se află soții sau prietene extrem de dedicate, ce aleg să își susțină partenerii de viață indiferent de domeniul de activitate. Sincer, punând fraza aceasta cap la cap mi-am dat seama că, de pildă, și în sport e cam același lucru. Hazliu, dar și de sport am fugit în facultate – de scrierea jurnalistică, nu de educația fizică. Sau poate că de ambele.
Revenind, am rămas impresionată de maniera în care femeile își susțin bărbații. Și am văzut că și viceversa se aplică, așa că am decis ca astăzi să abordez, pe cât mă pricep eu de bine, importanța susținerii – mai ales dacă vine din partea celui cu care ai decis să îți împarți viața. Nu mă leg neapărat de ajutorul financiar, ci mai degrabă de suportul moral, atât de important indiferent de domeniul în care activezi. Stau și mă gândesc că într-un fel, susținerea oarbă, neargumentată, e caraghioasă și pe alocuri absurdă, dar uneori extrem de necesară. Mai mult de atât, cea care are la bază o cauză, un vis, consider că e absolut indispensabilă. N-am să vorbesc despre bărbații cu funcții mari, despre persoanele publice, importante, care și-au construit cariere demne de respect cu ajutorul femeilor de lângă. Am să vorbesc despre cei aflați la început de drum, despre lucruri poate nu la fel de mărețe și, de fapt, nu despre ei, ci despre ele!
Observ în liniște femei care își încurajează soții să își urmeze visul, fie că vorbim de schimbarea locului de muncă, de depunerea candidaturii la o anumită funcție sau de începerea unor cursuri de chitară. Ideea e să oferi îi întregul tău aport celui de lângă tine. Dacă vrea să fie primar, mergi cu el în toate acțiunile de campanie și arată-i că ești mândră să-i stai la braț, indiferent de rezultat. Dacă a învățat să gâdile corzile, chiar și dacă e vorba despre câteva note, roagă-l să îți arate, să îți cânte, spune-i că sună bine. Lucrurile mici, la final de zi, fac întotdeauna diferența.
Cunosc astfel de femei și sunt extrem de încântată de faptul că pe unele dintre ele pot să le numesc prietene. Pe altele le știu tangențial și le admir de la depărtare. Mă cuprinde un sentiment de curaj, de îndrăzneală, de speranță. N-aș știi să explic exact de ce. Simt o bucurie imensă că sunt, asemenea lor, femeie, că și ele, ca și mine, au înțeles că e nobil să lupți alături de omul de lângă tine. Le apreciez sincer și sper că de la ele vor învăța și altele. Și de la noi vor învăța și ei. Și apoi toți vom învăța unii de alții să fim mai buni, mai drepți, mai darnici, mai alături de cei pe care îi iubim.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște