Într-o postare pe pagina sa de Facebook, bine-cunoscutul jurnalist Lucian Mîndruță și-a exprimat îngrijorarea față de direcția în care România se îndreaptă, spunând că „țara se va rupe”. Comentariul acestuia are legătură cu scandalul provocat de PSD Dâmbovița pe tema interzicerii sloganului „O Românie fără hoție”, care, conform acestora, instigă la ură.
Mai jos se află textul integral aparținând lui Lucian Mîndruță:
„Între o Românie fără hoție și una fără județul Dâmbovița ce-ați alege? Pentru că mi-e teamă că până la urmă aici o să ajungem. Țara asta se va rupe. I se va rupe șira spinării, ca a unui cal pe care ai pus prea multă povară. I se va rupe fibra morală, deja făcută zdrențe de moliile de partid și de stat pe care le hrănim. I se va rupe legătura care ține laolaltă națiunile, mai importantă ca armata, poliția, spitalul și școala. Încrederea unii în alții. Încrederea – sau măcar speranța! – că suntem aici ca să ne facem bine unii altora.
Din asta se nasc țările. Și așa mor ele: atunci când oamenii se uită în jur și nu mai văd nici prieteni și nici aliați și nici măcar indiferenți în străinii de pe stradă.
Sloganul „O Românie fără hoție” e ilegal în Dâmbovița, de azi.
Sub pretextul că îndeamnă la ură, azi, un organism format în majoritate din oameni de partid, a decis că nu avem dreptul să sperăm în public că nu vom mai fi furați. Oamenii ăștia nu realizează că tocmai decizia lor pornește un val de ură mai intens decât orice-ar scrie pe orice afișe electorale. Ura omului furat cu o mână, în vreme ce cealaltă îi apasă pe gură.
Aceasta e imaginea livrată azi de nătângii politicieni de provincie ai unei țări care se desface în bucăți. Și toate astea se întâmplă în Târgoviște.
Târgoviște. Orașul în care însuși Vlad Țepeș îi trăgea în țeapă pe hoți a ajuns locul în care urmașii lui îi dau jos și le fac respirație gură la gură!”
Autor: Miruna Lunescu














