În realitate omul nu este ceea ce gândește despre sine, ci ceea ce face, ce realizează în fiecare zi sau, uneori, ce fac alții din el. Constatăm că, în actualitate, așa cum se exprima Emil Cioran – „acumulând întruna mistere găunoase şi monopolizând nonsensul”, omul este o ființă aflată în experiența absurdului ridicat la rangul de ideal, de scop al vieții. În mod straniu, experiența abisului îl face aparent fericit. Frica, incertitudinea, ura și minciuna caracterizează trăirile care, prin întovărășirea cu păcatul, devin o pradă a plăcerilor de moment. Binele și răul sunt realități confuze. Plăcerea ca poftă de viață și performanța profesională, acompaniate de nihilism, aduc ataraxia sau echilibrul interior.
Oare să fie așa? Nicidecum!
În mod dramatic, inițiază aventuri cosmetizate, pitorești care îl fac vedetă, dar și neom, adică fără valoare și nume bun. Nu acesta este sensul corect al vieții. Frica, ura și minciuna, înșelătoria nu aduc împlinirea vieții pentru că ele caracterizează omul păcătos, în care evoluția interioară este aplatizată de ipocrizie, de realitatea absurdului exterior sau de vanitatea în care teatral joacă roluri diferite. Adesea interacționăm cu un astfel de om, aparent bun, fie că e lider politic popularizat mediatic, coleg de breaslă, comerciant cu amănuntul, uneori prietenul care ne declară protecția și garantează pentru viitorul nostru. În toate aceste ipostaze existențiale, observăm spectacolul sinistru al orgoliului uman schimonosit de răutate.
Imaginaţie și iubire, intelect şi simţuri, adaptabil, înzestrat cu sechelele trecutului, dar mereu deschis spre viitor, omul îndepărtat istoric și personal de Dumnezeu, cu sufletul golit de spiritualitate, mărginit și degradat de diavol, se consideră o ființă banală şi muritoare ca toate vietăţile. În acest fel își justifică micile sau marile plăceri al vieții pe care le consideră necesare, aventuri valorizante. Nu auzim adesea expresii de genul: fac orice pentru că oricum voi muri, asta e plăcerea mea singură în viață, o viață am …? Evident, mă refer la vicii sau păcate. Un astfel de om erodat de viață, de rosturile omenirii, trăiește în tensiuni interioare, limitat de propriile neputințe sau degradări fizice și morale. Atât de cenzurat este încât nici nu mai luptă pentru sine, nu acceptă realitatea, e … damnat la nefericire. Dar și pentru el s-a întrupat și a înviat Hristos. Poate vă întrebați: ce înseamnă pentru un astfel de om învierea lui Hristos? Dar pentru omenire, în general? Totul! Pocăință, iubire și iertare, adevăr, îndreptare și sens al vieții. Singura problemă este cum poate ajunge la Hristos un astfel de nefericit al vieții. Cine sau ce îi trezește conștiința, sufletul, pentru a-l face om normal, firesc, corect moral, iubitor și cinstitor de Dumnezeu, de semeni și de sine.
Ce este important pentru omul contemporan? Să obțină plăceri pentru trup sau pentru suflet, să acorde prioritate calității sau cantității lor? Răspunsul îl găsim în Scriptură: „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16,26).
Aici intervine importanța lui Dumnezeu pentru viața ta. Pe Acesta nu-L poți minți, iubi fals sau trăda, pentru că, de fapt, te compromiți și vei suferi etern. Asemeni unui bumerang, toate se întorc asupra ta, ca o consecință a unui act just și perfect logic. Cum pot egoismul, mândria, desfrânarea, avariția, ura, invidia, lenea și toate celelalte patimi corelative cu acestea să promoveze în societate un om frumos? Pe de altă parte, cine poate reda omului integritate și demnitatea pierdută? Unii ar spune că nu au repere, modele, putere sau motive să trăiască potrivit moralei creștine. Pentru alții, adepți ai lui Nietzsche, Dumnezeu nu există, ei nu sunt sclavii unor idei morale, ei sunt zeii, stăpânii. Trebuie să ne ridicăm ființa din frică, minciună și manipulare, să privim cu demnitate și smerenie la Hristos, nu la personajele diabolice frumoase la chip, ademenitoare către rău. Să căutăm întâlnirea cu Hristos, dar acolo unde este El, pentru că sunt mulți hristoși mincinoși mercantilizați de profitori, influenceri travestiți în prietenii care știu ce e mai bine pentru tine, noi și lume. Fugi de astfel de personaje, nu le da nici like, nici share, pentru că vei cunoaște o contagiere mai virulentă decât pandemia Covid-19. Vei ajunge la experiența unei vieți absurde, unde omul devorează ideologic, fizic și sentimental, propria ființă umbrită de ființa altui om, prieten activ, devenit ulterior un nimeni îndepărtat, mai îndepărtat …. în cele din urmă, un dușman. Totul ține de ceea ce alegem. De aici începe iadul care e veșnic. În consecință, reflectați! Oare FAC CE VREAU …? ÎMI FOLOSEȘTE TOT CE FAC?

Pr. Prof. Dr. Marin Bugiulescu,
Director al Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Ioan Gură Aur, Târgovişte