You are currently viewing VIRGIL GURAN (PNL): „VREAU CA DÂMBOVIȚENII SĂ ÎNȚELEAGĂ CĂ AM VENIT SĂ FACEM TREABĂ, IAR ACEST LUCRU SE VA VEDEA CLAR. VIN INVESTIȚII DE SUTE DE MILIOANE DE EURO!”

VIRGIL GURAN (PNL): „VREAU CA DÂMBOVIȚENII SĂ ÎNȚELEAGĂ CĂ AM VENIT SĂ FACEM TREABĂ, IAR ACEST LUCRU SE VA VEDEA CLAR. VIN INVESTIȚII DE SUTE DE MILIOANE DE EURO!”

În cadrul conferinței de presă organizată astăzi de către PNL Dâmbovița, Virgil Guran, președintele organizației, a supus atenției publicului multitudinea de capitole în care vor fi investite fondurile europene prevăzute în Programul de Redresare și Reziliență.
Conform spuselor sale, la nivel național, 19,34 de miliarde de euro sunt alocate pentru politica agricolă comună, 28,29 de miliarde de euro sunt alocate pentru fondul de coeziune și 1,94 de miliarde de euro din fondul de tranziție justă.
„În privința agriculturii suntem foarte preocupați de sistemul de irigații, și vor fi 2,9 milioane de hectare care vor fi deservite de irigațiile realizate. Unitățile administrativ-teritoriale vor avea bani pentru dezvoltare în teritoriu. De asemenea, vor fi bani pentru mediul înconjurător, iar pentru mediul economic și cel de afaceri vor fi alocate sume considerabile. În felul acesta vom ajunge să avem ceea ce am promis: un salariu mediu de 1000 de euro la sfârșitul mandatului 2024”, declară Virgil Guran.
Cât despre sistemul rutier, tot la nivel național sunt cuprinși pentru dezvoltare 662 de kilometri de autostradă, 636 km de drum expres, 318 km de drum feroviar și 37,8 km de metrou în Planul de Redresare și Reziliență.
La nivelul județului Dâmbovița, Virgil Guran a declarat faptul că ieri dimineață, la Ministerul Transporturilor, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru DN71 Bâldana-Târgoviște, drum care va fi realizat pe patru benzi.
Totodată, acesta precizează și faptul că a luat parte la semnarea contractului prealabil cu Compania de Apă Târgoviște SĂ, societate care urmează să implementeze cel mai mare proiect pentru infrastructura de apă și apă uzată din județul Dâmbovița.
„Transmitem încă o dată conducerii companiei, care este direcționată în mod special de Primăria Târgoviște și Consiliul Local Târgoviște, că trebuie să colaboreze cu Guvernul și trebuie să se încadreze în parametrii respectivi. Dacă nu merg pas cu pas, așa cum a fost stabilit în acest acord, banii se vor pierde și este doar vina lor. Am făcut tot ce este posibil pentru a evita pierderea banilor, am afirmat încă o dată, atât eu, cât și premierul, că avem toată deschiderea pentru a se desfășura acest proiect, care înseamnă vreo 1600 de kilometri de canal-apă, deci 25 de șantiere, respectiv 25 de firme care vor avea de lucru vreo doi ani de zile.
Tot ieri, ați văzut că ministrul Economiei a prezentat foarte clar care sunt pașii pe care îi vom face referitor la COS Târgoviște și că nu este doar o poveste, așa cum au prezentat-o adversarii politici, ci este o realitate. Cu alte cuvinte, poveștile politice pe care le aud de atâta vreme nu-și mai au rostul, vreau ca dâmbovițenii să înțeleagă că am venit să facem treabă, iar acest fapt se va vedea”, spune Virgil Guran.
Mai mult decât atât, președintele PNL Dâmbovița explică și faptul că programul pentru gaze se află în derulare, deja existând 28 de proiecte care au fost luate în considerare la nivel național.
După spusele acestuia, „s-au alocat pentru anul viitor încă 800 de milioane de lei și vor fi sigur încă vreo 150-200 de proiecte la nivel național, deci și Dâmbovița va avea parte de cel puțin 10 proiecte în derulare în acest sens”.
Autor: Miruna Lunescu