Statele membre au avut termen până în iulie 2019 să informeze Comisia cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a directivei.
Aceste norme sporesc nivelul de protecție a bugetului UE prin armonizarea definițiilor, sancțiunilor și termenelor de prescripție ale infracțiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii.
Directiva pune, de asemenea, bazele competenței materiale a Parchetului European (EPPO), condus de Laura Codruța Kövesi, care va investiga și urmări în justiție acest tip de infracțiuni.
Comisia a deschis procedurile privind încălcarea dreptului comunitar prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere către Irlanda și România în septembrie 2019.
În urma avizelor motivate de astăzi, statele membre în cauză au la dispoziție două luni pentru a răspunde la argumentele ridicate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE.














