Polițiștii din Constanța au deschis un dosar penal de fraudă la vot după ce membrul unei secții de votare i-a dat unui alegător trei buletine de vot, unul pentru Camera Deputaților și două pentru Senat, pe care acesta le-ar fi introdus în urnă.
De asemenea, polițiștii din Năvodari s-au autosesizat după ce un bărbat a continuat campania electorală pe o rețea de socializare. Aceștia ar fi îndemnat alegătorii să voteze anumiți candidați la Camera Deputaților și la Senat. Bărbatul a fost amendat cu 4.500 de lei.
IPJ Constanța anunță că duminică 637 de forțe sunt mobilizate pentru asigurarea protecției celor 559 de secții de votare, iar 210 poliţişti asigură măsurile de ordine şi linişte publică. Pentru combaterea oricăror fapte antisociale sunt asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, 230 de polițiști sunt constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.














