S-a îmbolnăvit fără să știe. Tușea ușor. Boala, asemenea unei umbre, se strecurase adânc în trupul său tânăr. Metastaze multiple ale unui cancer pulmonar ce se întindea cu repeziciune creionau un viitor redus la săptămâni. Se gândea doar la cei dragi, la durerea ce ar fi rămas în urma sa. Vestea îi năucise pe toți. Devenise, dintr-odată, centrul multor discuții. Amenințarea morții îi oferea privilegiul unei atenții de care nu prea avusese parte până atunci. Cine i-ar fi putut explica de ce oamenii nu-și manifestă sensibilitatea decât în astfel de momente? Poate că, atunci când nu mai e nimic de pierdut, simți cum e să fii cu adevărat liber, adică om. Un amestec complex de deznădejde și speranță, credință și îndoială străbate asemenea unui fior fiecare fibră a inimii care se încăpățânează să bată, sfidând pronosticurile sumbre ale medicilor.
E momentul să îi ierte pe toți. Să se pregătească de cel mai grozav examen de până atunci. Îi zâmbește morții care așteaptă după colț. Se hrănește cu Viața, Singura capabilă să adune în Sine noianul de suferință al tuturor bolnavilor. Mulți aleg singurătatea în astfel de momente. Paralizați de frică, au uitat că viața merită trăită clipă cu clipă, respirație cu respirație. El a ales rugăciunea. Era convins că fiecare naștere, inclusiv a lui, nu putea sta sub semnul unui hazard absurd. Nu s-a ascuns, visând la o protecție strict medicală, ci continuă să lupte privind dincolo de linia indefinită a orizontului.
Le vorbise oamenilor ani de-a rândul despre marile virtuți ale creștinului: credința, nădejdea și dragostea. Sosise timpul confruntării cu marile întrebări ale existenței. Cea mai grea era: De ce? Încercând să descifreze taina Providenței divine se maturiza alert, asemenea celor din vechile povești: anii se transformau în clipe, cel mult zile. În realitate, timpul nu poate fi măsurat decât în suferință, cu incertitudinea zilei de mâine. Adevărata întrebare era: Când? Și cine nu ar vrea să afle ceasul în care va veni propriul sfârșit?
Acum se odihnea. Asculta cum trec secundele. I se părea că se împuținează. Zumzetul delicat al rugăciunilor celor dragi se ridica încet spre Cer. Venise momentul propice al minunii…

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa,  profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște ” Sfântul Ioan Gură de Aur „