Încerc, într-un fel sau altul, să-mi adun forțele sau, mai bine spus, inspirația, să aștern câteva rânduri pentru articolul de astăzi. Îmi iese cu greu și, sinceră să fiu, privind în jur, observ că nu sunt sigura ce se regăsește într-o situație similară. Sărbătorile de iarnă au trecut, iar nostalgia aceasta care ne-a cuprins pe toți este cumva firească, nu ne surprinde cu nimic și vine ca urmare a entuziasmului pe care, de cele mai multe ori, Crăciunul și Anul Nou îl aduc.
Întreruperea activității la locul de muncă, cumpărarea cadourilor, mirosul de brad, mini-vacanța de iarnă, pe alocuri zăpada, toate ne-au însuflețit și ne-au relaxat, ne-au bucurat și ne-au animat pe parcursul săptămânilor trecute. Am pus pauză rutinei zilnice și ne-am dat voie să stăm, să citim, să ne odihnim mai mult și să petrecem timp cu prietenii. E ciudat cum în această perioadă nu ne-am simțit deloc vinovați pentru încă o oră petrecută în pat sau pentru încă o prăjitură servită la masă. De ce spun că e ciudat? Pentru că în restul anului obișnuim să ne facem procese lungi de conștiință, să ne învinovățim și să considerăm că aceste gesturi sunt, de fapt, excese sau, mai rău, obiceiuri nesănătoase.
Vă amintiți cum în perioada ce tocmai a trecut s-a prăbușit peste noi o avalanșă de rezoluții pentru 2021? Desigur că vă amintiți, unii și-au propus să dăruiască mai mult, alții să călătorească, să petreacă mai mult timp cu familia, să fie mai chibzuiți cu banii sau să investească într-o afacere. Eu mi-am propus ca, din când în când, să-mi dau voie să lenevesc mai mult pe canapea, să stau cu o jumătate de oră în plus la cafea, să încerc și al doilea fel de mâncare. Anul acesta vreau să îmi dau voie, fără să simt că mă cuprinde o vină teribilă pe care nu o pot îndepărta orice aș face, să fiu mai îngăduitoare cu mine, să mă ascult mai mult, să îmi permit mie însămi să iau pauze, să-mi fac întotdeauna timp pentru lucrurile care îmi bucură sufletul.
Societatea ne-a îndoctrinat atât de tare – iar prin societate mă refer la noi, căci noi suntem cei ce alcătuim sistemul acesta pe care îl blamăm zilnic, noi suntem cei ce judecă și mai ales ce-i ce au așteptări, să credem că dacă, în anumite momente, simțim că am obosit și dorim, pur și simplu, să ne odihnim, să luăm o pauză, renunțăm, cedăm, de dăm bătuți. Of, ce greșeală cumplită! De foarte multe ori tocmai faptul că nu ne dăm voie să luăm pauze atunci când ne simțim istoviți rezultă într-o oboseală cu care nu mai putem lupta și în fața căreia, mai devreme sau mai târziu, ne dăm bătuți.
Este ok ca, după opt ore de muncă, să ajungi acasă și să să-ți tragi sufletul, petrecând câteva zeci de minute pe canapea citind, uitându-te la TV, ascultând muzică, vorbind la telefon cu o prietenă bună sau cu mama. Vasele din chiuvetă te vor aștepta, vei avea timp să pregătești cina, nuți mai face atât de multe griji, încetează să te simți vinovat pentru clipele pe care le petreci făcând nimic și totuși făcând ceva ce te împlinește, ce te relaxează, ce îți bucură sufletul.
Expresia “am piedut tipul” se află pe buzele noastre prea des. Da, nu avem timp de pierdut, însă niciodată, dar niciodată, lucrurile care ne fac fericiți nu înseamnă timp irosit. Timpul pierdut cu plăcere se strânge într-o clepsidră care, la sfârșitul zilei, ne ajută să mergem mai departe, spre noi experiențe, spre noi orizonturi. Să profităm, deci, din plin, chiar și de timpul pe care în numim adesea nesăbuit ca fiind pierdut. De ce? Căci, spunea Quintus Horatius Flaccus, “Cine știe dacă zeii de sus vor adăuga la totalul de azi, ziua de mâine!?”

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.