You are currently viewing PR. VICAR IONUȚ GHIBANU, APEL PENTRU DEZVOLTAREA STAȚIUNII PADINA PEȘTERA. UNII SE OPUN…

PR. VICAR IONUȚ GHIBANU, APEL PENTRU DEZVOLTAREA STAȚIUNII PADINA PEȘTERA. UNII SE OPUN…

  • Post category:ACTUAL

Preotul Vicar eparhial Ionuț GHIBANU, a făcut un APEL în cadrul dezbaterii publice, organizată astăzi,  la Centrul Internațional de Conferințe al Universitățíi Valahia din Târgoviște, cu prilejul elaborării documentației „Masterplan – Strategie de dezvoltare spațială”, care va sta la baza noului Plan Urbanistic Zonal al Stațiunii de Interes Național Padina Peștera.

În luarea sa de cuvânt, pr. Ionuț Ghibanu a subliniat importanța majoră a realizării proiectului stațiunii montane dâmbovițene, pentru dezvoltarea județului Dâmbovița, lucru care însă nu poate fi realizat fără o strânsă colaborare interinstituțională.

„Mă bucur foarte mult să fim astăzi, aici, împreună; am venit cu binecuvântarea ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, având speranța că după multă vreme vom reuși să lăsăm tot ceea ce a fost rău în urmă și să mergem înainte pe un drum nou, uniți, așa cum spunea și domnul președinte al Consiliului Județean în urmă cu ceva timp, aflându-ne la un moment T zero de la care putem construi mai departe.

Este trist, într-adevăr, că nu am reușit în atâția ani să dezvoltăm această stațiune care, iată, astăzi este de interes național. Vorbesc acum atât în numele Arhiepiscopiei, cât și al Mănăstirii Peștera Ialomiței, cea mai veche entitate care există în munte încă din secolul al XV-lea și care a funcționat în Peștera Ialomiței, de care a avut grijă și pe care a păstrat-o până când, la inițiativa Consiliului Județean Dâmbovița, a fost reabilitată prin fonduri europene.”

Apelul vicarului eparhial a vizat atât administrația Parcului Natural Bucegi, cât și Romsilva, pe care îi invită să-și dea tot concursul pentru dezvoltarea stațiunii dâmbovițene, în loc de a îi pune piedici.

„Mă bucur că astăzi s-a dovedit că este interes pentru dialog pe tema stațiunii montane dâmbovițene, că foarte mulți își doresc ca aceasta să se realizeze cu adevărat, dar nu pot să nu remarc că, în anii care au trecut, au fost și instituții și persoane care nu și-au dorit dezvoltarea acestei stațiuni.

Aici și acum, fac un apel public la reprezentanții administrației Parcului Național Bucegi, să dea dovadă de mai multă transparență, să dea dovadă de înțelepciune și să fie deschiși în actul decizional, pentru a putea să realizăm cu adevărat acest proiect unic în România, după Revoluție, o stațiune de interes național pornită de la zero.

Este clar că atunci când reprezentanții unei instituții nu-și doresc să colaboreze sau colaborează cu multă greutate, nu putem merge mai departe.

De aceea repet apelul public la reprezentanții administrației Parcului Natural Bucegi să colaboreze cu toate instituțiile implicate în dezvoltarea acestui proiect.

E drept că și dumnealor au unele argumente și da, este esențial să îmbinăm dezvoltarea acestei stațiuni cu protejarea mediului înconjurător și păstrarea lui în cea mai buna stare, dar întotdeauna trebuie găsit un echilibru.

Îl felicit din toată inima pe domnul prorector Tiberiu Florescu pentru prezentarea făcută, pentru implicarea de care dă dovadă, alături de Consiliul Județean și arhitectul șef al județului, domnul Teodor Bâte și consider că, în continuare, ceea ce s-a spus aici, în legătură cu drumurile, de exemplu,trebuie să se realizeze. Dacă nu discutăm de un drum asfaltat, pe partea dreaptă a lacului, sau despre asfaltarea drumui vechi după preluarea de la Romsilva și aici fac un nou apel public la Romsilva, să nu se mai opună cedării drumului către Primăria Moroieni, sau chiar către Consiliul Județean. Este inadmisibil să blocăm un astfel de drum și un astfel de proiect, pentru că Romsilva se opune.

Stim toți care este situația în perioada de iarnă, când drumul este închis, când este impracticabil, pentru că sunt anumite persoane care refuză să colaboreze, atunci când ar trebui să o facă.”

Ionuț Ghibanu a făcut un apel și la turiștii care merg în zonă, să dea dovadă de responsabilitate și să facă eforturi pentru a promova stațiunea dâmbovițeană, nu de a da naștere unor situații de natură să creeze publicitate negativă.

„De asemenea, este foarte important ca cei care vin în munte să devină și ei promotori ai acestei stațiuni. Președintele consiliului județean a făcut un apel la noi să fim sinceri, să fim deschiși, să avem curajul să spunem cu ce probleme ne confruntăm. Este inadmisibil să mergem în munte pentru weekend, iar duminică, la întoarcere să stai mai mult de o oră între Zănoaga și Dichiu, pentru că drumul este blocat, fiind nevoie să te întorci. M-am întâlnit pe acel drum cu turiști din toată țara, care erau extrem de nemulțumiți, pentru că au fost nevoiți să se întoarcă, pentru că drumul era blocat. Și asta pentru că nu reușim să administrăm așa cum trebuie drumul, sau să dirijăm cumva circulația acolo, pentru că le permitem unora să vină să se distreze pe o pârtie improvizată, blocând drumul cu orele. Sunt oameni care vin în munte și întâmpinând diverse probleme, apoi ne fac reclamă negativă, care nu ne face deloc bine. Aceasta este o problemă pe care trebuie să ne-o asumăm și să-i găsim soluții.”

În încheiere, părintele vicar a atins și problema diversității cultelor religioase, subliniind că existența acesteia ar contribui la dezvoltarea turismului ecumenic în zona stațiunii Padina Peștera, în care momentan se poate discuta doar despre turism cultural religios.

„În Europa vorbim acum despre unitate în diversitate și sunt convins că se va ajunge ca, la un moment dat să putem vorbi despre turism ecumenic”.

AUTOR: F. S.