Astăzi nu vreau să mă întind la povești, nu vreau să aduc mai multe argumente decât este nevoie și nici să încerc să conving sau să obțin lauda cuiva. Astăzi pur și simplu vreau să-mi exprim opinia despre cât de importantă este susținerea unui părinte pentru un copil – fie el în plină creștere și dezvoltare, fie ajuns deja la o anumită maturitate.
În ultimul timp am tot auzit, am tot citit și practic am fost agasată de articole, de știri, de emisiuni TV cu și despre părinți care nu își susțin odraslele. A nu se înțelege că folosesc cuvântul “odraslă” într-un sens peiorativ. Din contră! Mă refer strict la una dintre definițiile date de dicționar, și anume copil. Am vrut să menționez acest aspect pentru că nu mică mi-a fost mirarea să observ că într-un limbaj familial, de zi cu zi, există tendința să ne raportăm negativ vizavi de acest termen.
Revenind, comportamentul caracterizat de lipsa de susținere a unui părinte față de copilul lui a fost, cel puțin în cercul meu de informare, adesea comentat. Discuțiile duceau, desigur, într-o direcție ușor de prezis. Știți care a fost mirarea mea cea mare atunci când toate aceste exemple au inceput să-mi inunde, figurativ vorbind, imbox-ul? O Românie, o nație de români ale cărui expresii cunoscute sunt “fiecare cioară își laudă puiul”, ori “puiul de cioară, pentru maică-sa, e porumbel”, nu poate, în opinia mea, să nască altfel de comportamente – practic, nu are cum. Într-un fel sau altul, îmi este greu să concep faptul că oamenii nu doar că nu pot susține și nu pot aprecia niște copii buni, silitori și muncitori, ci mai mult, consideră că este firesc să se dezică de ei, să îi silească să muncească de la vârste tinere și să îi dezabrobe ori de câte ori au ocazia sau, mai rău, să îi abandoneze. Și sincer, în ultimul timp, poate chiar am avut ghinion să dau numai peste astfel de cazuri.
Sunt sigură că la un moment dat o să decid să dedic un articol importanței susținerii copiilor de către părinți. Astăzi am vrut doar să subliniez șocul pe care l-am avut văzând comportamentul mai sus descris și știind frecvența cu care aud lozincile amintite anterior.
În altă ordine de idei, din acest punct de vedere, și sincer, din multe altele, eu am fost întotdeauna o norocoasă. Fiind vorba între noi, consider că un copil susținut în permanență, un copil apreciat, un copil iubit, educat, ajutat nu financiar, ci mai de grabă moral, sfătuit, îngrijit, nu are cum să nu reușească în viață – cel puțin nu din punctul de vedere al părinților lui. Și nici din punctul meu de vedere!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.