Efectele brexitului continuă să apară și să afecteze cetățenii Uniunii Europene. Politico anunță că printre aceste repercursiuni se numără și creșterea taxelor plătite de angajații țărilor UE, pentru vizele în UK. Printre cei care vor plăti mai mult pentru a putea lucra în Regatul Unit se numără și românii. Celelalte țări aflate în această situație sunt situate tot în estul blocului comunitar, Bulgaria, Estonia, Lituania și Slovenia.
Unele țări discriminate în domeniul vizelor au cerut ajutorul Comisiei Europene, motivând că Bruxelles-ul nu poate permite această situație prin care se încalcă principiul non-discriminării între țările blocului european. Mai mult, guvernele se tem că acesta este doar primul exemplu de discriminare în regulile de imigrație post-Brexit și că Regatul ar putea discrimina și în alte domenii.
„Din perspectiva noastră, acest tratament diferențiat trebuie să fie atent verificat. Problema nu este neapărat legată de cele 55 de lire pe care cetățenii din cele cinci state membre trebuie să le plătească în plus față de alți cetățeni europeni, ci de tratamentul diferențiat în mod clar”, a declarat un diplomat european, pentru Politico.
F.S.














