M-a fascinat întotdeauna comportamentul uman, m-au impresionat mereu oamenii, gesturile acestora, mimica feței, reacțiile, trasăturile puternic individualizate. În liceu am cochetat cu psihologia, ba chiar au fost momente în care mi-am dorit să ajung să studiez această știință. Am crezut până în ultima clipă, în clasa a douăsprezecea, că am să dau bacalaureatul, printre alte materii, fie la logică, fie la psihologie. N-am făcut-o. Cu toate acestea, am rămas și astăzi cu o urmă de regret, chiar cred că mi s-ar fi potrivit studiul psihicului uman. Cu toate că, fiind vorba între noi, sufletele sunt cele de care m-am îndrăgostit întotdeauna.
M-am lăsat de când mă știu condusă de sentimente, însă de fiecare dată am rămas, cumva, ancorată în realitate. M-am lăsat sedusă de poveștile celorlalți, dar am fost mereu atentă la detaliile ce le-ar fi putut trăda emoțiile. Știți trucurile alea cu uitatul în stânga dacă minți? Dar pe cele care susțin că pauzele de vorbire trădează lipsa de comoditate a unui interlocutor? Pupilele dilatate – semn că celui ce vorbește îi pllace fie discuția, fie compania. Dar tremuratul vocii – ce prevestește copleșirea pe care o suferă cel din fața noastră? Ei bine, exista o vreme când citeam cărți care dezvăluiau astfel de mistere sau care, dimpotrivă, spulbereau astfel de mituri.
Omul este complex, unic, cu un mecanism perfect de funcționare. Omul este plin de emoții, de sentimente, de gânduri. El cugetă, se întreabă, urmărește răspunsuri și nu încetează niciodată căutarea sinelui. Cunoașterea lui, a psihicului uman, vizitarea tuturor cotloanelor sufletului său, toate acestea sunt studii fascinante.
Așa cum spuneam mai sus, diferențele dintre oameni sunt cele ce conferă unicitatea fiecăruia în parte. Individul folosește numeroase tertipuri pentru a nu se compromite și pentru a se proteja. De pildă, oamenii au tendința de a-și ascunde sensibilitățile, de a-și îmbrăca emoțiile într-o armură groasă, greu de pătruns. Cu toate acestea, în anumite discuții, micro-expresiile faciale tind să ne dea de gol, la fel și modificarea tonului, a vocii, gesturile, poziția corpuli și, desigur, felul în care ne îmbrăcăm, în care ne purtăm, vocabularul. Știți cu siguranță că vorbirea nu se face doar prin cuvinte, ci și prin toate cele enumerate mai sus.
Omul, plin de viață, creație divină, perfecțiune, dragoste, pasiune, diversitate, mașinărie. Omul simplu sau sofisticat, de neînțeles, sincer, bun sau mai puțin bun, tolerant, credincios, vicios. Omul, infinit de cunoaștere. Omul, cel ce a făcut din întrebări științe, asemeni psihologiei de care am amintit mai sus, omul, cel ce a făcut din casă, cămin, verde, însuflețit, plin de emoție. Nu-i de mirare că întreaga viață încercăm să ne găsim unii pe ceilalți și mai ales pe noi înșine.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.