You are currently viewing Proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul a fost finalizat și urmează să fie pus în dezbatere publică

Proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul a fost finalizat și urmează să fie pus în dezbatere publică

Proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul a fost finalizat și urmează să fie pus în dezbatere publică luni sau marți, a anunțat premierul Florin Cîțu. Premierul a transmis că această măsură nu va produce nicio criză în domenii precum sănătatea sau educația.

Asta cu criza într-un domeniu, că păstrăm oameni la pensie este puţin exagerată. Nu cred că este vreun domeniu unde să existe o criză pentru că avem care fac un cumul al pensiei cu salariul. Aşa niciodată nu o să mai faci reformă”, a afirmat, luni, Florin Cîțu.

Reamintim că, președintele PNL, Ludovic Orban, s-a exprimat pe acest subiect încă de săptămâna trecută,  considerând că este un proiect foarte bun.

,,Consider corect ca, în momentul în care un om vrea să îşi reia activitatea, trebuie să trăiască din salariu, să nu i se plătească şi pensia odată cu reluarea activităţii, evident în sectorul public. În sectorul privat oricine doreşte să-şi completeze veniturile cu activităţi în sectorul privat nu consider că este necesară introducerea niciunei restricţii, dar în ceea ce priveşte angajările în sectorul public acesta este punctul nostru de vedere”, a spus acesta.