Un nou incendiu a izbucnit, aseară, într-o unitate medicală din România. De data aceasta s-a întamplat la Spitalul de Psihiatrie Craiova.
Focul a izbucnit la parter, într-o rezervă în care se afla o singură pacientă, iar apoi s-a extins la alte două rezerve. De frică, medicii de gardă, care se aflau deasupra rezervelor în flăcări au sărit pe geam și s-au rănit, fiind transportați la alt spital, pentru îngrijiri medicale.
Incediul a fost stins în aproximativ 20 de minute, iar personalul spitalului a reuşit să îi salveze pe cei 41 de pacienţi înainte ca pompierii să ajungă la fața locului.
„Din primele informaţii transmise Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de 20 mp şi a fost lichidat. În urma incendiului, s-au înregistrat trei victime cadre medicale, care au suferit traumatisme la membrele inferioare prin cădere de la înălţime. Un pacient acuză cefalee. Victimele sunt conştiente şi sunt transportate la spital. În total, 19 pacienţi şi 8 cadre medicale au fost evacuate ori s-au autoevacuat. Aceştia vor rămâne în aceeaşi unitate sanitară într-o altă aripă a clădirii. Din primele date furnizate de conducerea unităţii spitaliceşti, incendiul ar fi fost provocat de un pacient”, informează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
AUTOR: F. S.














