La conferința de presă de astăzi, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a declarat că lucrările de reabilitare și modernizare, care au loc la Podul Petru Cercel, în cadrul proiectului care vizează Centura municipiului Târgoviște, vor fi finalizate în următoarele 45-60 de zile, în funcție de condițiile meteorologice.
De asemenea, până la finalul lunii martie, vor începe și lucrările de extindere la 4 bezi a străzii de acces Neagoe Basarab, care va fi special amenajată și care va include și piste pentru bicicliști.
Proiectul de modernizare a Inelului întâi de centură a dus la reabilitarea a 220.000 m2 de străzi și trotuare, construirea a peste 14 km de șosea și sistem de canalizare, 4 stații de pompare, 4 poduri reabilitate și construirea de la zero a alte 2 poduri.
Ca investiție următoare, edilul a precizat că se are în vedere demararea procedurilor pentru lucrările care vizează Ielul doi de Centură, proiect realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița.
AUTOR: Bogdan Preda














