Guvernul a prelungit starea de alertă pe teritoriul României și a aprobat prelungirea intervalului orar cu restricții de circulație. Interdicţia este valabilă în intervalul orar 22.00 – 05.00. Prim-ministrul Florin Cîţu susţine că decizia privind prelungirea a fost luată cu experţii, după analiza modelelor europene și că era necesară în condițiile in care românii nu respectă regulile.
„Ne-am uitat la ce fac alte ţări, printre primele măsuri asta a fost (…) Este o măsură folosită cu succes în alte ţări. (…) Nu toată lumea a respectat recomandările din iarnă, de aceea trebuie să impunem această restricţie, este o restricţie minoră în viziunea mea”, a explicat premierul Cîţu.
O altă măsură constă în limitarea accesului turiştilor la cazare în staţiuniile unde se practică schiul. Astfel, gradul de ocupare a spaţiilor de cazare nu poate fi mai mare de 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru unitățile dispuse în zonele în care se practică sporturi de iarnă.
Noile măsuri intră în vigoare începând cu data de 14 martie.
AUTOR: F. S.














