You are currently viewing Lungul an al pandemiei

Lungul an al pandemiei

A trecut un an de când președintele Iohannis îi anunța pe români că se instituie starea de urgență.

„Ne aflăm într-o situaţie cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri şi înţelegem cu toţii că severitatea lor este pe măsura gravităţii perioadei pe care o traversăm. Începând de astăzi, se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile”, anunţa preşedintele Klaus Iohannis în urmă cu un an.

12 luni mai târziu, România se află în plin val trei al pandemiei, cu secțiile ATI pline, cu sute de afaceri închise, cu mii de oameni în șomaj sau șomaj tehnic, cu restricții sociale si o frustrare generală în ceea ce privește regulile și incapacitatea statului de a face față acestei situații.

Singura rază de soare în toată situația, apariția vaccinurilor, este și ea umbrită de tot mai multe discuții în privinta efectelor adverse, a noilor tulpini de Coronavirus, sau a numarului insuficient de seruri existente în centrele de vaccinare, în care se vaccinează „pe sub mână”, după buna tradiție a românilor și se aruncă zeci de doze neterminate, la final de zi.

Și peste toate planează, pe de-o parte austeritatea, pe de alta promisiunile nesfârșite de „totul va fi bine”, dacă vă țineți capetele plecate, și teama că iar ne vom petrece Sărbătorile Pascale departe de familie, cu interdicția de a lua lumină sau de a aprinde o lumânare celor dragi, care cu siguranță s-au dus într-o lume mai bună.

AUTOR: F. S