You are currently viewing Cartel Alfa: „Așteptăm de la Ministrul Economiei asumarea unor decizii, nu fumigene ieftine și clasica strategie de distragere a atenției publice”

Cartel Alfa: „Așteptăm de la Ministrul Economiei asumarea unor decizii, nu fumigene ieftine și clasica strategie de distragere a atenției publice”

Sindicaliștii Cartel Alfa fac un nou apel la autorități, pentru salvarea COS Târgoviște.

„Așteptăm de la Ministrul Economiei, Claudiu Năsui asumarea unor decizii, nu fumigene ieftine și clasica strategie de distragere a atenției publice!

Procedura pentru preluarea Combinatului de Oțeluri Speciale din Tărgoviște este realizată după ani de muncă și demersuri, iar de trei luni așteaptă O SINGURĂ SEMNĂTURĂ, cea a Ministrului Năsui!

România stă să piardă ultimul combinat de oțeluri speciale pe care îl mai are, unitate care poate deveni strategică într-o perioadă de criză! 1000 de locuri de muncă și recuperarea a zeci de milioane datorie sunt posibile! Este nevoie doar de ASUMARE” se arată într-o postare a Cartel Alfa.

AUTOR: F. S.