You are currently viewing Zona montană dâmbovițeana, din nou sub avertizare Cod Galben

Zona montană dâmbovițeana, din nou sub avertizare Cod Galben

Capriciile vremii continuă și în perioada următoare, interval în care precipitațiile specifice sezonului rece vor continua, iar temperaturile se vor menține sub mediile perioadei.

Meteorologii au emis, astazi, o nouă informare care va fi valabilă până joi, la ora 10:00. În acest interval, se anunţă precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în majoritatea regiunilor, iar vântul va avea intensificări, local şi temporar, cu viteze în general de 45…55 km/h.

În nord-estul Munteniei, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h. În zona montană dâmbovițeană va ninge din nou şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior.

AUTOR: F. S.