,,În ceea ce priveşte investiţiile pe care le facem anul acesta pe bugetul local sunt echipamentele pe care le avem pentru cele două stadioane, cel de fotbal şi cel de atletism, achiziţie de corpuri de semaforizare, două parcări supraetajate la Fraţii Goleşti şi la Piaţa Centrală.
De asemenea, avem în vedere amenajările celor două clădiri ale Primăriei. Mergem mult pe partea de digitalizare în aparatul administrativ al muncipiului Craiova.
Pentru unităţile de învăţământ vom aloca anul acesta aproximativ 2 milioane de euro, bani doar de la bugetul local, dar dacă ne gândim că suntem cu o continuitate pe un proiect de finanţare al BERD-ului pentru 12 clădiri şi de asemenea, dacă ne gândim la faptul că mai sunt şi alte unităţi şcolare unde se lucrează pe fonduri europene, probabil, că la finalul anului, ne vom putea lăuda cu foarte multe şcoli, care vor fi reabilitate în totalitate, inclusiv cu mobilier şcolar.
Vom extinde anul acesta Cimitirul Craiova Nord 2, pentru că este o problemă stringentă lipsa locurilor de veci în oraş.
Investim şi în sistemul de semaforizare, în sistemul de camere video şi ne propunem să achiziţionăm 3500 de camere video pentru toate locuri de joacă din oraş pentru platformele de gunoi, precum şi pentru toată zona de periferie, unde, din păcate, cetăţenii certaţi cu bunul simţ, continuă să arunce tone de gunoaie.
Avem un studiu pe care vrem să-l finalizăm anul acesta pentru calitatea aerului şi ne vom axa mult pe zona de Green City, ceea ce înseamnă că vom avea şi prima faţadă verde pe o şcoală. Şi ne propunem ca la toate şcolile, pereţii care nu au ferestre să beneficieze de aceste grădini suspendate. Avem în proiectare şi parcuri noi. Anul acesta vom dota Parcul Corniţoiu cu mobilier urban şi spaţii verzi foarte frumoase. Şi ne mai propunem, ca pe fonduri europene, să amenajăm alte două parcuri noi în zona Cernele şi în Valea Şarpelui, suntem deja în grafic şi sunt convinsă că vom fi gata când se deschid axele pentru fondurile europene.
Vrem să finalizăm anul acesta Registrul Spaţiilor Verzi, iar în acest context, am prevăzut şi bani pentru PUG-ul localităţii care ar trebui să se finalizeze anul viitor. Avem un acord-cadru pentru locurile de joacă, pe care vrem de asemenea să le reabilităm, acord-cadru pentru proiectare tot ceea ce înseamnă pasaje rutiere, clădiri pentru reabilitarea termică, inclusiv execuţii. Adică, încercăm să fim înaintea fondurilor europene pregătiţi cu partea de documentaţie,” a precizat edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, cu privire la investițiile pe care și le propune pentru anul acesta.














