You are currently viewing Cele șapte porunci ale lui Zisu pentru epigonii de la guvernare

Cele șapte porunci ale lui Zisu pentru epigonii de la guvernare

Cunoscut pentru modul în care se joacă cu vorbele, pentru stilul hâtru și desele luări de poziție neconvenționale, fostul deputat Stanciu Zisu a scris un set de recomandări, pentru a le veni în sprijin celor care ne conduc și a face puțină lumină în „bezna din capul ăstora”. Mai mult decât atât, în textul postat pe pagina sa de Facebook, Zisu își îndeamnă cititorii să completeze îndreptarul.

„Poate sunt cumplit de proști și nu le trec prin cap niște măsuri simple care să-i ajute pe oameni să treacă mai ușor prin această pandemie. Hai să-i ajutăm, zic:
1. Extinderea programului magazinelor și restaurantelor până târziu după miezul nopții, astfel încât numărul celor prezenți în interior să fie cât mai mic pe suprafață desfășurată a incintei.
2. Asigurarea unui program școlar in 2 sau 3 schimburi, acolo unde numarul de cadre didactice este suficient, concomitent cu reducerea numărului de elevi din clasă. Alternarea învățământului fizic cu cel online (2 săpt. fizic+2 săpt. online) etc
3. Acordarea vacanțelor școlare în doi timpi; în timp ce jumătate din populația școlară este în vacanță, cealaltă jumătate merge fizic la școală.
4.Mărirea numărului de mijloace de transport în comun, în realitate, nu doar pe hârtie ca acum.
5. Acordarea dreptului de folosire a tuturor parcurilor publice, pentru activități sportive, cu titlu gratuit, pentru proprietarii de săli de sport.
6. Asigurarea prezenței fizice în clase a tuturor elevilor din școlile speciale, deoarece numărul elevilor dintr-o clasă este în mod natural foarte mic, astfel distanțarea fiind oricum asigurată.
7. Deschiderea TEATRELOR! Iubitorii de teatru din România nu cred că reprezintă un real risc în extinderea pandemiei. Și, oricum, am mai rămas câțiva doar.
…..
Mai ziceți și voi, căci orice idee e infinit mai valoroasă decât bezna din capul ăstora!”

AUTOR: F. S.