În noaptea de 1 spre 2 aprilie 2021, un bărbat de 28 de ani, din județul Ilfov, a intrat în curtea Secției 9 Poliție și, cu un cuțit, l-a atacat pe polițistul ce executa controlul accesului în sediul subunității.
În pofida faptului că a reușit să îl rănească pe polițist la un picior, acesta, cu sprijinul ofițerului de serviciu, l-a imobilizat pe bărbat. Polițistul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
Cel în cauză se află in custodia polițiștilor și a fost sesizată unitatea de parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. După administrarea probatoriului, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus reținerea bărbatului de 28 de ani.














