You are currently viewing POLITEȚEA NU ÎNSEAMNĂ FLIRT – ALEXANDRA MARINESCU

POLITEȚEA NU ÎNSEAMNĂ FLIRT – ALEXANDRA MARINESCU

Îmi doresc să încep acest articol prin a oferi definițiile exacte ale dicționarului referitor la cele două cuvinte menționate în titlu, pentru a înlătura orice fel de confuzie, fie ea incipientă sau viitoare. Astfel, prin flirt înțelegm o conversație ușoară, cu aluzii de dragoste; legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică; aventură sentimentală, în timp ce politețea este explicată ca fiind un mod de comportare caracterizat prin bună-cuviință și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni; protocolar.
Odată definite cele două și înțelese ca fiind una un joc, o tachinare între doi oameni care sunt atrași unul față de celălalt, iar cealaltă ca un ansamblu de reguli de comportament al respectului recirproc, putem înainta în subiectul de astăzi. Mi-am dorit să abordez această confuzie, întâmplată din ce în ce mai des, pentru că nu de puține ori mi s-a întâmplat să fiu politicoasă cu cel care mă servește la masă, iar el să interpreteze că flirtăm. Astfel că, vreau pentru a nu știu câta oară să subliniez faptul că amabilitatea nu este egală cu ceea ce numim flirt.
Așa cum pe lume există foarte mulți oameni nepoliticoși, există în egală măsură (cu toate că îmi place să cred că procentul este cu mult mai mare) și persoane extrem de bine crescute, educate, respectuoase și oricând pregătite să îți zâmbească. Cu toate acestea, m-am aflat de numeroase ori în ipostaza în care un zâmbet amabil să fie perceput ca o aluzie. Întâmplându-se adesea, am reflectat îndelung la acest fapt și pentru o scurtă perioadă de timp m-am convins că problema este la mine, că eu sunt vinovată pentru întrebările indecente, sosite din senin, referitoare la statutul meu amoros. M-am gândit că râd prea des, că mulțumesc prea des și că îmi cer scuze de fiecare dată când consider că am zis sau am făcut ceva greșit, chiar dacă unele situații sunt banale și se pot întâmpla oricui.
Această convingere a trecut cât ai clipi, și pe cât de greu a venit, pe atât de repede a plecat. Cum? Într-o zi am mers, însoțită de o amică, la un magazin din apropierea casei mele. Ajunsă la momentul achitării produselor, băiatul din fața mea, cu care mă văd destul de des, ținând cont de frecvența cu care merg la acel magazin, m-a servit, ca de fiecare dată, cu zâmbetul de buze, întrebându-mă dacă doresc și pungă și oferindu-mi, la sfârșit, mai multe cupoane de reduceri decât aș fi primit în mod normal – dacă luăm în calcul valoarea bonului. La ieșirea din magazin, prietena mea m-a privit cu subînțeles și mi-a sugerat că tânărul se dădea la mine. Atunci am înțeles. Ne-am obișnuit, din păcate, cu rea-voința, cu nesimțirea, regulile unui comportament civilizat sunt din ce în ce mai fade, iar respectul față de cel de lăngă tine este deja un lucru mult prea rar întâlnit în societate, astfel că am concluzionat: confundăm politețea cu flirtul pentru că trăim niște vremuri în care bunul-simț și decența au devenit chestiuni tabuu.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.