Franţa estimează că este încă prematură ridicarea MCV pentru România şi Bulgaria, relevă un raport al Comisiei pentru afaceri europene a Senatului francez pe tema situaţiei statului de drept în Uniunea Europeană.
”Din punctul de vedere al Franţei, MCV trebuie menţinut, dat fiind că obiectivele de referinţă stabilite pentru fiecare dintre cele două ţări nu au fost pe deplin atinse”, se arată în document.
Raportul aminteşte că MCV a fost conceput ca un mecanism provizoriu, care ar fi urmat să expire odată ce cele şase criterii de referinţă pentru Bulgaria şi cele patru criterii de referinţă pentru România ar fi fost îndeplinite într-o manieră satisfăcătoare.
În cazul României, aprecierile au fost mai puţin pozitive decât cele care au vizat Bulgaria, Comisia remarcând că dinamica refomei a dispărut în cursul lui 2017 şi că instutuţiile importante trebuie să facă împreună dovada ataşamentului puternic faţă de independenţa justiţiei şi faţă de lupta anticorupţie, subliniind că „este imperativ ca aceste recomandări să fie apllicate dacă se doreşte ca procesul de reformă să fie reluat şi să se avanseze către ridicarea MCV”.
Vă reamintim faptul că, luna trecută, premierul Florin Cîţu scria pe Facebook că a discutat în detaliu cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova, despre Mecanismul European privind Statul de Drept şi Raportul pentru România, iar CE susţine eliminarea MCV la finalul acestui an.














