You are currently viewing Incendiu puternic într-o gospodărie din comuna Moțăieni

Incendiu puternic într-o gospodărie din comuna Moțăieni

Un incediu puternic a mistuit în această dimineață, o anexă gospodarească din localitatea Moțăieni. Pompierii de la Detașmentul Pucioasa au fost solicitati să intervină de urgență, întrucât exista pericolul iminent ca flăcările, înalte de câțiva metri, să se extindă periculos, la imobilul aflat în apropiere.

La fața locului a fost necesară intervenția a 3 autospeciale de stingere cu apa si spumă, care au reușit să lichideze în siguranță incendiul. De asemenea, în teren este prezentă și o ambulanță SMURD.

Foto: Arhivă