Cam toate seminariile de dezvoltare personală la care am participat în ultimul timp te încurajau să te pui pe tine pe primul loc, și mai apoi pe ceilalți. Cam toate se ghidau după principiul dacă vrei ca cei de lângă tine să fie bine, tu trebuie să fii bine și susțineau în cor iubirea de sine, dragostea față de propria persoană, indulgența pentru mintea și trupul tău. Dacă ceva nu iese bine astăzi, nu te descuraja, mâine o să reușești, nu e necesar să te învinovățești pentru orice lucru care îți iese mai greu sau deloc, căci nu întotdeauna ce ne dorim se poate realiza imediat sau vreodată, iar asta nu ține neapărat numai de noi, ci și de alți mulți factori.
Prin urmare, să fim atenți mai întâi la noi, la nevoile noastre și mai apoi la cei ce ne înconjoară și la trebuințele lor, nu e o crimă, ba dimpotrivă, e ceva firesc și ar trebui normalizat, nu considerat egoist și individualist. Ei bine, chiar dacă titlul nu trădează subiectul articolului de față, astăzi m-am gândit, mânată de numeroasele situații cu care m-am tot confruntat în ultimul timp, să aduc în discuție chestiunea traficului.
Orașul relativ mic în care locuiesc s-a confruntat în ultimii douăzeci de ani, ca mai toate orașele din țară, cu o creștere masivă a numărului de autoturisme prezente. Mașinile participante la trafic au înlocuit treptat pietonii, iar studiile arată că două din trei familii dețin cel puțin un autovehicul. Așa cum era de așteptat, odată cu inmulțirea mașinilor ar fi trebui să crească și infrastructura și, desigur, locurile de parcare, însă asta nu s-a întâmplat sau, cel puțin, nu suficient. Aglomerația din oraș este infernala, parcările sunt puține și șoferii din ce în ce mai frustrați.
Aici se aplică legea supraviețuirii. În trafic este absolut necesar să te uiți cu atenție la toate mașinile și, pe lângă controlul asupra mișcărilor tale, e indicat să ai și intuiția asupra mișcărilor lor. În altă ordine de idei, pentru mulți șoferi legea este doar orientativă, iar nesimțirea la ea acasă. De câte ori vi s-a întâmplat să vedeți o mașină parcată pe două locuri, într-un loc destinat persoanelor cu handicap, pe trotuar sau pe trecerea de pietoni? Mie mi se întâmplă zilnic, de prea multe ori pe zi!
Și, cu toate acestea, pentru unii dintre noi, mașina este ceva indispensabil, așa că ne luptăm zilnic cu ceilalți șoferi, cu unii care se cred superiori legii, cu unii prea comozi, cu alții egoiști, cu abuzurile poliției rutiere, cu lipsa locurilor de parcare și cu gropile mult prea dese din asfalt. Astfel că, contrar seminariilor de dezvoltare personală despre care v-am povestit mai sus, vă invit ca uneori, din orice categorie de șoferi ați face parte, să fiți mai atenți la ceilalți, căci în multe situații acest comportament este fie vital, fie de bun simț.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.