You are currently viewing Adrian Țuțuianu, despre Ministrul Sănătății: „Nu cred că a existat vreun ministru al Sănătății mai fals și mai dăunător decât acest personaj”

Adrian Țuțuianu, despre Ministrul Sănătății: „Nu cred că a existat vreun ministru al Sănătății mai fals și mai dăunător decât acest personaj”

Reacție virulentă a președintelui PRO România Dâmbovița. Fostul senator critică desele răzgândeli și declarațiile controversate ale lui Voiculescu în privința procedurilor care s-au aplicat la decesul pacienților COVID, cărora li s-a refuzat un sfârșit demn, aducând un plus de durere familiilor acestora.

„Nu cred că a existat vreun ministru al Sănătății mai fals și mai dăunător decât acest personaj. A păcălit atât de mulți oameni cu „buna sa credință”, care era doar o poleială a unor interese financiare directe și urât mirositoare.

Omul este cinic, disprețuitor și extraordinar de incompetent. Ce s-a întâmplat zilele acestea cu protocolul înmormântării celor decedați de Covid relevă toate găurile negre din comportamentul individului.

Timp de aproape două săptămâni, Voiculescu a blocat modificarea de bun simț a unor interdicții revoltătoare față de bolnavii sau rudele celor decedați de Covid în spitale – să nu poți să chemi un preot pentru ultima Spovedanie sau Împărtășanie, să nu poți respecta ritualul înmormântării, să îngropi trupurile dezbrăcate în saci negri de plastic. Ceva de nedescris pentru un copil căruia îi moare părintele, pentru un părinte căruia îi moare copilul, pentru un soț căruia îi moare soția etc.

Ajuns, în cele din urmă, la concluzia că trebuie să accepte aceste modificări, ministrul Sănătății aruncă o nouă mostră de dispreț și ignoranță, susținând că nu exista obligația ca morții de Covid să fie îngropați fără haine. Absolut groaznic acest personaj, care nu cunoaște nimic din sistemul pe care îl gestionează, interesat doar să dreneze banii de aici către sponsorii ce-l susțin”, a scris Țuțuianu pe pagina sa de Facebook.

Si deputatul de Dâmbovița, Radu Popa a avut o reacție critică la adresa lui Voiculescu, pe subiectul victimelor COVID-19.

Ticălosul acesta care asumă gloria tragică a Colectivului e doar un prost prețios. Și pentru că e prost, nici măcar nu știe ce semnează.

Ultima ispravă este atât de scandaloasă încât nici lui nu’i vine sa creadă că România poate avea un ministru atât de ticălos încât să ceară familiilor să își îngroape morții complet dezbrăcați.

#CineNeSalveazaDeSalvatori „, scrie politicianul dâmbovițean pe pagina sa de facebook.

AUTOR: F.S.