Paris: Un bărbat și fetița lui în vârstă de 10 ani au fost împușcați pe stradă

După incidentul de luni, când două persoane au fost împuşcate în faţa unui spital din Paris, una dintre ele fiind ucisă, azi, a avut loc un alt atac armat, fiind rănite prin împuşcare două persoane, o fată în vârstă de zece ani şi tatăl acesteia, anunţă autorităţile franceze, conform publicaţiilor Le Figaro şi Paris-Normandie, citate de Mediafax.

Un individ a deschis focul spre un bărbat care tocmai ieşise din închisoare şi care era însoţit de fiica lui, în vârstă de zece ani. Incidentul a avut loc în zona Pantin, situată în Seine-Saint-Denis, în nord-estul Parisului.

Cele două persoane au fost rănite şi sunt spitalizate, fără a prezenta riscuri vitale, a comunicat Parchetul din districtul Bobigny (Paris).

Autorul atacului a reuşit să fugă cu o trotinetă şi este căutat activ de poliţie.

Zona a fost izolată de efectivele forţelor de ordine, care colectează probe şi încearcă să afle motivul atacului. Cazul a fost încredinţat Brigăzii criminale a Poliţiei.