Premierul Florin Cîțu a salutat faptul că Agenția de rating Standard and Poor’s a îmbunătățit perspectiva României de la negativ la stabil. Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei rating-ului României operată de agenţia S&P, adică din noiembrie 2013.
El a afirmat că acest rezultat se datorează în principal companiilor private, care au dus greul în această perioadă, dar nu a uitat să menționeze și rolul coaliției de guvernare. După cum spune premierul, Guvernul condus de PNL a câștigat clar și fără dubiu încrederea instituțiilor internaționale și a investitorilor străini.
„Vreau să le spun românilor un lucru: am promis reforma administrației centrale și a companiilor de stat. Am construit bugetul pentru a elimina risipa banului public. Agenția de rating confirmă că am luat cele mai bune decizii, dar această evaluare a Standard & Poor’s, schimbarea de perspectivă, de la negativ la stabil, pentru România, înseamnă și obligații pentru noi, să implementăm așa cum am promis foarte rapid aceste reforme”, a declarat Cîțu.
Modificarea perspectivei va ajuta România să se finanțeze la dobânzi mici, în următoarea perioadă, și menține oportunitatea de îmbunătățire a rating-ului de țară.
AUTOR: F.S.














