You are currently viewing Numărul societăților comerciale intrate în insolvență a crescut cu 6,82% în primul trimestru, comparativ cu aceeași perioadă din 2020

Numărul societăților comerciale intrate în insolvență a crescut cu 6,82% în primul trimestru, comparativ cu aceeași perioadă din 2020

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a crescut cu 6,82% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, fiind înregistrate 1.410 insolvențe, așa cum reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 297, în creștere cu 112,14% față de ianuarie-martie 2020.

Pe locurile următoare, în ierarhia insolvențelor, se află județele Cluj – cu 130 de insolvențe (plus 94,03%), Bihor- 108 (minus 20%) și Timiș – 75 (minus 3,85%), scrie Agerpres. Cele mai puține insolvențe s-au înregistrat în județele Harghita – 5, Vaslui și Neamț – câte 6.

În martie 2021 au fost înregistrate 623 de insolvențe, cele mai multe în București (130) și în județele Cluj (52) și Timiș (41).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a consemnat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor și în industria prelucrătoare.