You are currently viewing Sărbătoarea Floriilor – însemnătate și obiceiuri

Sărbătoarea Floriilor – însemnătate și obiceiuri

Creştinii ortodocși prăznuiesc, astăzi, Floriile, sărbătoare importantă, care vesteşte apropierea Sfintelor Paşti. În amintirea intrării triumfale a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat cu ramuri de salcie, astăzi îi sărbătim pe cei care poartă nume de flori.

Duminica Floriilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc și deschide săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi, începe Săptămâna Patimilor, pe parcursul căreia, în biserici, se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

În lumea tradițională a satului, de Florii, mărţişorul purtat până astăzi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.

De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit. În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli.

Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.

AUTOR: F.S.