O așteptare îndelungată creează falsa impresie că Mirele nu va veni niciodată. Iar aceasta împarte lumea în două: “înțelepții”și „nebunii”. Grăbiți să stingem candelele sau să nu ne îngrijim de undelemnul lor, mizăm pe negocieri contextuale și sperăm până în ultima clipă să se găsescă cineva pentru a ne vinde prețioasa sursă de lumină. Organizatori perfecți în tot felul de mărunțișuri, reușim să ratăm miezul nopții și „vizita” inopinată a Celui care vrea să testeze atenția noastră. Cei treziți din confortul somnului vor fi tot timpul mirați de prevăzătoarea grijă a celor care nu subestimează imprevizibilul Mire.
Liniștea nopții ar trebui să ofere prilej de meditație și trezvie. Dacă vrem să aflăm cine este cineva cu adevărat, există soluția de a-l surprinde prin vizita noastră neanunțată. Ne construim cu migală tot felul de scenarii în care reușita pare să fie de fiecare dată asigurată. Ne e pe plac mai degrabă un Dumnezeu epuizat în absența Sa decât unul care să ne ia prin surprindere prin prezență. Mereu la pândă când e vorba de un flagrant în care să-l prindem pe celălalt pe picior greșit, suntem convinși că noi nu am putea fi decât între cele cinci fecioare înțelepte.
Primele trei zile din cea mai mare săptămână a anului au drept fundal avertismentul: „Iată, Mirele vine!”. Nu de puține ori, este lansată în Evanghelii chemarea de a nu fi leneși, moleșiți și, mai ales, adormiți. Frate cu moartea, somnul îi îngreuiază până și pe apostoli, care nu reușesc să fie alături de Învățătorul lor în proximitatea sfârșitului. Interesant este că, deși Împărăția Lui are o ușă, cei care o deschid suntem chiar noi, fie pentru Mire, fie pentru a rămâne pe afară.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur”