Când eram prin liceu au apărut în atenția publicului nenumărate cărți cu scop educativ, scrise de specialiști, așa-numiții “life coaches”, care, în traducere liberă, însemna “antrenori de viață”. Ei bine, multitudinea de spirite erudite nu făcea altceva decât să ne învețe pe noi, ceilalți, cum să ne trăim frumos viața, cum să ne raportăm la problemele de zi cu zi, cum să ne dezvoltăm continuu, cum să aflăm ce ne dorim și ce să facem pentru a ne putea atinge scopurile. Anii au trecut și aceste manuale de dezvoltare personală sunt, încă, unele dintre cele mai cumpărate și citite cărți din istorie.
Încerc pe cât posibil să gândesc obiectiv și să fiu cât se poate de imparțială în legătură cu acest subiect, și, cu toate acestea, vă previn încă de la început că scăpări de subiectivitate o să fie pe parcursul articolului de astăzi, unele necontrolate, altele inevitabile, însă absolut toate menite să argumenteze cât se poate de bine rândurile de mai jos.
Revenind la liceu, în perioada la care fac referire și despre care vorbesc, la modă era Osho. Un Osho pe care l-am citit, încă de la început, cu dorința de a-l critica. De ce? Nu-mi explic. Am simțit încă de la prima frază că idealul despre care vorbea nu mai putea fi atins, cel puțin nu în societatea actuală, nu în zilele noastre. Mai apoi, mi s-a părut previzibil, extrem de previzibil, iar treaba asta l-a făcut, cel puțin în ochii mei, pe alocuri plicticos. Cu toate acestea, tot el este cel care a deschis un drum, care a creat prilejul perfect pentru o nouă etapă, pentru noi idei, pentru noi aspirații, pentru noi principii de viață. După atâția ani de citit o astfel de literatură, văd în el un fel de Ion Creangă și ale sale “Amintiri din Copilărie”, adică ceva ce este necesar să citești în perioada de debut, ceva ce îți va deschide apetitul pentru mai mult.
Cred că acest tip de lectură este un real ajutor, mai ales atunci când nu ai foarte mult timp la dispoziție, mai ales atunci când citești pe unde apuci, când apuci. Dat fiind faptul că nu vorbim despre o poveste, despre un fir narativ, înțelegerea unui astfel de text se poate face pe bucăți, ideea de ansamblu putând fi conturată fie abia la sfârșit, fie după fiecare capitol.
Am fost, sunt și probabil voi fi întotdeauna sceptică atunci când vine vorba de astfel de manuale de dezvoltare personală. Uneori găsesc ideile de acolo prea banale, alteori nu îmi vine să cred că nu m-am gândit niciodată dintr-o perspectivă ca cea prezentată de autor. Apoi îmi reamintesc că orice lectură e benefică, că orice scriitor merită o șansă, că un gând poate fi exprimat în milioane de feluri, iar dacă am învățat ceva cu mult înainte să dau de Osho, ori de cei ce mi-au trecut prin mână după el, am învățat că dezvoltarea personală nu începe din cărți, ci din oameni.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.