Situația este una critică la #CorbiiMari. Oamenii de acolo sunt înspăimântați. Se simt neajutorați. 14 consăteni de-ai lor au fost depistați pozitiv la testul de coronavirus şi alţi 170 sunt izolaţi la domiciliu.
Avem datoria să fim solidari cu acești oameni, cu autoritățile locale care fac tot ceea ce le stă în putință pentru a stopa răspândirea COVID-19 și pentru a le asigura cele de trebuință cetățenilor aflați în izolare.
Suntem alături de primarul Ionut Banica, de toți reprezentanții administrației publice de la Corbii Mari, care, de zile în șir, sunt pe baricade și duc o luptă continuuă cu lipsurile, cu neimplicarea factorilor de decizie de la județ, care se mișcă încet, insesizabil, în gestionarea acestei crize.
Este de neînțeles, absurd chiar, ca un primar să ajungă să solicite, prin adresă oficială, sprijinul unei instituții, al unei comisii care ar fi trebuit să știe de la momentul zero care sunt necesitățile într-o astfel de situație și să se implice rapid.
Fac apel la toți cei care alcătuiesc Comitetul pentru Situații de Urgență, să iasă din această apatie și să se implice eficient în rezolvarea problemelor care, iată, apar în județul #Dâmbovița! – a scris, pe Facebook, deputatul Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița














