You are currently viewing Anul acesta, Turul României la Ciclism trece și prin județul Dâmbovița

Anul acesta, Turul României la Ciclism trece și prin județul Dâmbovița

Turul României este una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și cel mai important eveniment ciclist internațional din țară. Anul acesta, competiția se va desfășura în perioada 31 august – 5 septembrie, pe un traseu de peste 800 km.

Ediția din acest an își propune să alinieze la start aproximativ 120 de cicliști care se vor lupta pentru celebrul tricou galben. Plutonul va avea de parcurs un traseu de peste 800 km, trecând pe lângă câteva dintre cele mai impresionante monumente istorice ale țării, precum Cetatea Sarmizegetusa Regia, Castelul Corvinilor, Cetatea Făgărașului, sau Castelul Bran.

Potrivit organizatorilor, configurația traseului din acest an reprezintă o premieră pentru Turul României, care va debuta cu o cursă-prolog în Timișoara, pe data de 31 august, aceasta fiind urmată de 5 etape:

Etapa 1 (1 septembrie): Timișoara – Lugoj Caransebeș – Hațeg – Hunedoara – Deva;

Etapa 2 (2 septembrie): Deva – Orăștie – Sebeș – Poiana Sibiului – Gura Râului – Păltiniș;

Etapa 3 (3 septembrie): Sibiu – Agnita – Făgăraș – Poiana Mărului – Zărnești – Bran – Brașov;

Etapa 4 (4 septembrie): Brașov- Cheia- Ploiești – București, cu tranzitarea județului Dâmbovița;

Etapa 5 (5 septembrie): circuit în București.

Prima cursă pe bicicletă, organizată în România datează încă din anul 1910. Inspirată de Turul Franţei, publicaţia „Revista Automobila” organiza atunci „Circuitul Munteniei”, la care au participat 18 concurenţi, pe ruta Bucureşti-Sinaia-Târgovişte-Butimanu-Bucureşti.

AUTOR: F.S.