You are currently viewing Captură impresionantă de arme realizată de Marina SUA

Captură impresionantă de arme realizată de Marina SUA

Nava de război USS Monterey a oprit, în data de 6 mai, un vas dhow neînregistrat (navă tradițională din regiunea Mării Roșii și a Oceanului Indian) care naviga în apele internaționale ale Mării Arabiei, în cadrul unei verificări de rutină, informează Marina SUA. Echipa Pazei de Coastă care a urcat la bordul navei a descoperit o ascunzătoare pentru arme.

Astfel, a fost identificată o cantitate impresionantă de armament, care a fost sechestrată și adusă la bordul USS Monterey în cadrul unei operațiuni care a durat două zile. Printre arme se aflau zeci de rachete rusești anti-tanc, mii de puști de asalt chinezești și sute de mitraliere PKM, puști cu lunetă și lansatoare de grenade. Totodată, s-au mai găsit componente avansate de arme, precum lunete.

Potrivit Marinei americane, a fost deschisă o anchetă pentru a se identifica sursa și destinația transportului de arme, care va rămâne în custodia SUA, iar marinarii au fost eliberați, după interogatoriu.