Preşedintele Iohannis a declarat, după lucrările summit-ului B9, că a pledat, inclusiv în discuţia cu preşedintele SUA, Joe Biden, care a participat şi el la eveniment prin videoconferinţă, pentru creşterea prezenţei militare a NATO în Româna şi în sudul Flancului Estic.
„Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe larg – ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Aşadar, NATO trebuie să continue să îşi întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar şi coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. De aceea, am pledat – inclusiv în discuţia cu Preşedintele Biden – pentru o creştere a prezenţei militare aliate, inclusiv a SUA, în România şi în sudul Flancului Estic. Mă bucur că Preşedintele Biden s-a referit, în intervenţia sa, la importanţa unei Alianţe mai puternice şi relevante global şi, mai presus de toate, la importanţa specială a articolului V din Tratatul de la Washington, pe care Statele Unite ale Americii îl susţin extrem de puternic.
De asemenea, împărtăşesc ce a spus Preşedintele Biden legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice: Parteneriatul transatlantic acoperă Europa şi se întinde nu doar peste Ocean, ci merge până la Marea Baltică şi Marea Neagră, acesta fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în secolul XX şi până acum”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
„Participarea Statelor Unite la cel mai înalt nivel şi a conducerii Alianţei Nord-Atlantice evidenţiază, totodată, faptul că dezvoltările de securitate din regiunea noastră au impact asupra întregii securităţi euroatlantice. Pentru România, participarea în premieră a Preşedintelui Biden la Summitul Formatului Bucureşti este cu atât mai relevantă cu cât anul acesta celebrăm 10 ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, demonstrează încrederea de care se bucură România la Washington, ca partener şi aliat puternic.
Discuţiile Summitului Formatului Bucureşti au fost extrem de consistente, după cum se reflectă şi în Declaraţia Comună pe care am adoptat-o la finalul acestei reuniuni. Am subliniat, în schimbul de opinii cu omologii mei, faptul că acţiunile destabilizatoare ale Rusiei din regiune sunt îngrijorătoare şi contribuie la menţinerea unui accentuat climat de insecuritate”, a afirmat şeful statului.














