Deputatul de Dâmbovița, Ionuț Vulpescu își ia „La revedere” de la iubita scriitoare Ileana Vulpescu, prin intermediul unei povești cu gust amar, despre condiția omului de cultură român, care refuză să mai iasă la lumină, într-o societate care refuză dialogul. O societate care nu mai știe să asculte și nu mai vrea să afle, o societate în care până și TVR-ul și-a uitat menirea și valorile, după cum și cei care doresc să conducă postul național o dovedesc.

„Odinioară arta conversației, astăzi arta monologului

La audierile de ieri pentru conducerea TVR, am întrebat candidata dacă are un proiect de management pe care îl va implementa la nivelul instituției. Mi s-a răspuns, cu o franchețe la limita dintre indiferență și inconștiență că nu a știut că trebuie să aibă unul.

Dacă vă întrebați de ce personalitățile culturii române au trăit într-o discreție mediatică în ultimul timp, răspunsul este (și) acesta: criza dialogului, a polemicii, a dezbaterii, a standardelor de recunoaștere a valorilor. Sunt ani de când TVR a intrat într-o criză a dialogului cu societatea, deși ar putea fi și trebuie să fie un vector de promovare a vieții culturale.

Marii autori refuză monologul la care ne supunem astăzi, prin tendința de a auzi pe oricine și a nu asculta pe nimeni. Ne-am pierdut, după cum bine amintea Ileana Vulpescu, „Arta conversației”.

Tăcerea cu care autoarea a părăsit astăzi lumea a fost de o eleganță culturală formidabilă. Puțini știu însă că a fost și de o durere vecină cu insuportabilul. De nouă ani, partenerul ei de conversație și viața, coautorul iubirii și parteneriatului literar de care ne-am bucurat de generații, Romulus Vulpescu, a plecat dintre noi, iar cu o lună înainte, singurul lor copil, o fată care le-a binecuvântat dragostea, s-a stins. Îndurând toate aceste pierderi, Ileana Vulpescu a fost una dintre cele mai puternice femei pe care le cunosc.

Îi vizitam în strada Radu Cristian, fostă Melodiei, unde au locuit în același bloc cu Eliade. Acel bloc din mansarda căruia s-a scris “Romanul adolescentului miop”. La ei acasă, înțelegeai de ce „Arta conversației” deschide o lume: una a dialogului cultural, a oamenilor care, vorba lui Noica, rămân împreună pentru că au același tip de comentariu. Ileana și Romulus Vulpescu împărțeau una dintre cele mai frumoase biblioteci private pe care le-am văzut vreodată. Iar astăzi, dacă în biblioteca noastră găsim „cartea document” a iubirii lor, e pentru că au zidit împreună o comuniune cum rar întâlnești între oameni astăzi. O legătură dialogică, o dragoste cu replică.

Ultima lansare de carte publică la care Ileana Vulpescu a participat e, după știința mea, cea a volumului „Destinul unui om de stânga”, întrunind memoriile președintelui Ion Iliescu. A vorbit senzațional despre stânga culturală, dar mai ales despre Președintele căruia îi purta o prețuire loială. Îmi pare rău că publicul nu a conversat mai mult cu ea.

Nu suntem o Românie culturală. Nici una a dialogului. Dar poate că printre atâtea postări în social-media dedicate „Artei conversației” (care nu era totuși cartea ei preferată, dar putini știu asta) se va ivi în noi dorința de a asculta și de a fi ascultați. Adică, dorința de a fi mai umani. Cu Ileana Vulpescu se duce o lume care credea în literatură, în subtilitățile limbii române, în tainele de dincolo de cuvinte. O lume paradoxală pentru ce ne e dat să vedem astăzi. Dumnezeu să o odihnească în pace!” a scris Ionuț Vulpescu, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.