Patru noi focare și suspiciuni de gripă aviară au apărut în Mureș și Harghita, iar în urma verificărilor privind trasabilitatea păsărilor comercializate, acestea au legătură cu exploatația comercială din localitatea Ungheni, unde a izbucnit focarul inițial.
„Din informațiile preliminare ale anchetei epidemiologice rezultă că aceste noi focare au apărut din cauza comerțului cu păsări realizat prin intermediari și magazine de vânzare a păsărilor vii. De asemenea, s-a constatat că intermediarul care a distribuit păsările în exploatația comercială din județul Mureș, unde a fost confirmat primul focar, a mai distribuit păsări (cu status de sănătate incert) în mai multe județe, ceea ce reprezintă un mare risc de difuzare a bolii și apariția de noi focare”, anunță ANSVSA, printr-un comunicat de presă.
În aceste condiții, ANSVSA anunță că se vor extinde restricțiile, ceea ce va cauza blocaje comerciale și pagube economice, cu afectarea gravă a peste 1.500 de exploatații comerciale, care dețin 80% din efectivul de păsări al României.
„Aceasta este motivația, pe deplin justificată, pentru care această activitate de comercializare a puilor de o zi, prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum şi a oricăror altor activităţi de intermediere, este suspendată pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a măsurilor dispuse prin Decizia CNCB”, se arată în comunicatul de presă transmis de ANSVSA.
AUTOR: F.S.














