Există extrem de multe momente în care ne putem simți copleșiți fie de probleme de ordin casnic sau profesional, la locul de muncă, în familie sau în relațiile cu partenerul de viață, cu prietenii, ori cu alți apropiați, fie ne putem simți copleșiți de lipsa timpului, de volumul mare de muncă – acasă sau la job, de gândurile legate de viitor, ori pur și simplu de mărunțișurile zilnice, cauzate de stresul cotidian.
Articolul de astăzi își propune să vă convingă ca este ok. Este firesc ca din când în când să nu fim în cea mai bună formă a noastră, este normal ca uneori să ne simțim epuizați, copleșiți, la un pas de a claca. Presiunea pe care o punem singuri pe umerii noștri, nu face altceva decât să ne adâncească frustrarea, copleșirea despre care vorbeam mai sus.
Trăim într-o lume atât de grăbită, aflată într-o continuă mișcare, cu un ritm extrem de alert, iar toate acestea nu fac decât să ne oblige să mergem în pas cu ea. Ei bine, am învățat de-a lungul timpului că fiecare om are propriul ritm și că dacă începem să comparăm o persoană cu o alta fără să ținem cont de particularitățiile fiecăreia, rezultatul dat nu va fi nicicum corect.
Ne grăbim să trăim totul și în foarte multe momente uităm că unele lucruri se trăiesc numai si numai dacă avem puțină răbdare, numai și numai dacă ne dăm voie să ne tragem sufletul, numai și numai dacă înțelegem viața ca pe o cursă fără de învingători și învinși, ci doar de participanți. Suntem cu toții în asta și câștigați suntem tot cu toții oricum, însă fiecare la momentul portivit, fiecare în propiul său ritm.
Zilele trecute citeam o postare a unei prietene bune, postare prin care sublinia faptul că fiecare zi reprezintă o nouă oportunitate și că dacă avem lucruri de făcut, lucruri din cauza cărora ne simțim unerori copleșiți, înseamnă că avem un plan, că ne îndreptăm către ceva. Tot ea spunea că oricine poate sta degeaba, însă că nu oricine poate să muncească pentru visul său.
Nu știu voi, însă eu am aproape zilnic momente în care simt că nu mai pot, dar știți vorba aia, mai pot puțin. Ideea este să ne dăm seama de unde vine această neputință și să lucrăm cât putem de mult la detașarea de cauza ei – a nu se confunda cu tratarea acesteia cu indiferență. Resurse se găsesc peste tot, uneori încurajarea unui om drag, ori reamintirea unui scop, sunt chei ce deschid cutii pline de pozitivism, de putere de muncă, de potențial. Cât despre celelalte cutii, pline cu neputință, copleșire, negativism, lipsă de spirit, frustrare, tristețe și dezamagire, este ok ca din când în când să le mai ștergem de praf.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.